Mulți zic: Cine ne va arăta nouă cele bune? Însemnatu-s-a peste noi lumina feței Tale, Doamne. După ce profetul a dat acest îndemn moral și după ce a adus mintea la cunoștința de Dumnezeu și după ce a pus în lucrare orice mijloc prin care poate să trezească mintea celor rătăciți și mai ales a celor care sunt atașați de El, cărora le arată purtarea de grijă a proniei Lui, dând răspuns împotriva obiecției făcute de cei mai slabi și mai învârtoșați la minte, zice: Mulți zic: Cine ne va arăta nouă cele bune?. Nu spun acestea cei puțini, cei sinceri, cei încercați și înțelepți, ci mulțimea cea nenumărată și fără discernământ se agață de confuzia acestor gânduri.

Ce înseamnă ceea ce spune? Cine ne va arăta nouă cele bune? Sunt unii care fie că leapădă pronia lui Dumnezeu, fie că sunt iubitori de plăceri, de trândăvie și de bogății, de slavă și putere, ne întreabă unele ca acestea: Unde sunt bunătățile lui Dumnezeu? Eu sunt în sărăcie, în boală și nenorocire și în cele de pe urmă chinuri și batjocuri și ocări; iar altul își petrece viața în fericire și desfătare, în putere și slavă și bogăție. Și cei care caută numai aceste bunuri, trecând cu vederea pe cele cu adevărat bune, virtutea, zic, și înțelepciunea. Iar alții precum ziceam, învinuind pronia lui Dumnezeu zic: unde este pronia lui Dumnezeu, de vreme ce este atâta confuzie în viață și cei mai mulți sunt în sărăcie și lipsă și în cele de pe urmă rele? Ce dovadă este a purtării Lui de grijă? Cei ce spun acestea fac același lucru cu cei care, fiind ziua mare, ar căuta să vadă soarele și ar avea îndoieli cu privire la existența luminii.

Ceea ce arătând profetul și aducând repede răspunsul, zice: Însemnatu-s-a peste noi lumina feței Tale, Doamne. Nu a spus s-a arătat, nici nu a spus că a strălucit, ci că s-a însemnat arătând că așa cum ceea ce s-a însemnat pe frunte este vădit tuturor și nu este nimic care să o ascundă, nici nu poate cineva să nu recunoască un chip plin de lumină și care răspândește raze, la fel, zice, este și pronia Ta, Doamne. Căci lumină aici numește apărarea, grija, ajutorul, pronia. Arătând aceasta aduce și dovada. Care este aceasta? Dat-ai veselie inimii mele. După ce s-a ridicat împotriva mulțimii celor fără de minte, aduce dovada proniei lui Dumnezeu prin pilda celor care au minte și care sunt sănătoși și zice: Dat-ai veselie inimii mele, adică m-ai învățat adevărata înțelepciune, m-ai învățat să disprețuiesc lucrurile pământești, să cunosc pe cele adevărate și dăinuitoare. M-ai ridicat la cele mai bune nădejdi, m-ai condus la viața viitoare, mai înainte de desfătarea de cele bune m-ai înaripat cu nădejdea și așteptarea celor bune. Bine zice astfel.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la psalmi, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 48)