Text și context

Din suita de relatări dedicate Împărăției Cerurilor, face parte și cea de față. Este, de fapt, o parabolă, în cadrul căreia Mântuitorul prezintă într-un mod plastic realități cu relevanță eshatologică. Vorbește despre cele ce urmează să se întâmple și despre mecanismul care va defini judecata. 

Împăratul și socotelile

Învățătorul prezintă Împărăția prin intermediul unui termen cheie: cel de bilanț. Ea este asemănată cu un Împărat care a decis să își facă socotelile cu slujitorii săi. În capul listei se găsește unul care datorează zece mii de talanți. Suma, mare chiar și pentru un înstărit, nu poate fi achitată la minut. Ca atare, singura posibilitate de recuperare, măcar parțială, a creanțelor o reprezintă vânzarea lui și a familiei și confiscarea bunurilor. Omul e speriat de o astfel de decizie. Cade în genunchi și cere păsuire. Stăpânul e bonom și-i iartă întreaga lui datorie. 

Datornicul datornicului

Odată ieșit din sala judecății, el găsește însă pe unul care-i era, la rândul său, dator. Suma pe care acesta trebuia să i-o ofere era una infimă în raport cu cea datorată. Totuși, solicită returnarea ei imediată. Rugămințile celui în cauză nu găsesc răgaz în inima lui. Ca atare, omul e aruncat în închisoare până când va returna cele necesare. 

Episodul s-ar fi încheiat aici, cu un deznodământ trist, dacă slugile Împăratului nu ar fi fost martorele celor întâmplate. Ele vor oferi Stăpânului lor o mărturie cu privire la cele săvârșite de datornicul de curând iertat. Mânios pe faptul că gestul lui nu a găsit ecou în inima sa și reciprocitate în relația cu cei aflați într-o situație asemănătoare lui, va reveni asupra deciziei. Omul va fi, astfel, dat pe mâna chinuitorilor până ce va plăti toată datoria. 

Morala poveștii Îi aparține lui Hristos: „Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare, fratelui său – din inimile voastre”.

În loc de concluzii

Parabola de astăzi vine să ofere un exemplu practic despre cum ar trebui citită rugăciunea „Tatăl nostru”. Odată iertați, trebuie să devenim noi înșine practicanți ai acestei frumoase trăiri. A ierta pe cineva înseamnă a-l iubi din toată inima. A lăsa să se șteargă din sufletul tău orice sentiment de ură și răutate la adresa acelei persoane. A șterge cu buretele atât experiențele nefaste care te-au făcut să nu îl mai poți privi cu ochii sufletului deschiși, cât și energiile care acompaniază trăirea fiecărei întrevederi. Uneori, acest lucru e cât se poate de dificil. E posibil ca și cel care nu a putut, în parabolă, să treacă proba iertării, să fi fost marcat de trăiri puternice. De dureri și stări. Și totuși, dacă ne raportăm la faptul că, în ciuda tuturor neplăcerilor pe care I le pricinuim, Dumnezeu ne iartă și ne privește ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, avem o motivație puternică să nu facem aceasta. Ba mai mult, atunci când sufletul nostru e copleșit de bucuria și beneficiile iertării, nu avem voie să fim răutăcioși. Îndrăzniți!