De câte ori omul se căieşte pentru că a vorbit!
Creştinul ar trebui să fie precum un Heruvim cu ochi mulţi, căci răul s-a multiplicat enorm, şi mai ales, păcatul osândirii, care este la fel de obişnuit precum „pâinea cu brânză”.
Experienţa a arătat că este greşit să acuzi şi să condamni pe cineva fără a-i permite să se apere. După cum spune şi Sfânta Scriptură: „Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut?” (Mt. 7, 51). Dacă noi suntem neatenţi, multe păcate de osândire a altora se adună înăuntrul nostru, iar mai apoi pocăinţa este necesară. De câte ori omul se căieşte pentru că a vorbit! Să nu uităm cuvintele Avvei Arsenie: „Adesea m-am căit când am vorbit, dar niciodată nu m-am căit când am păstrat tăcerea”.
Dacă suntem adesea înşelaţi de simţul pipăitului, cu cât mai mult suntem înşelaţi de cuvintele oamenilor. De aceea, e nevoie de multă atenţie, căci diavolul dă târcoale, răcnind ca un leu pe cine să înghită (I Petru 5, 8). Creştinul ar trebui să fie precum un Heruvim cu ochi mulţi, căci răul s-a multiplicat enorm, şi mai ales, păcatul osândirii, care este la fel de obişnuit precum „pâinea cu brânză”. Facă bunul Dumnezeu să ne cureţe şi să ne sfinţească spre Slava Numelui Său.
(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 191)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro