De ce Dumnezeu permite ca cei care duc o viaţă bună să fie greu loviţi?

Cuvinte duhovnicești

De ce Dumnezeu permite ca cei care duc o viaţă bună să fie greu loviţi?

Dacă cerem justificări pentru ce ni se întâmplă, putem pierde totul. Ne pierdem liniştea minţii şi răsplata.

Un pustic a spus:

- Dacă-ţi plăteşti datoriile în această viaţă, poţi fi mântuit. Însă, dacă eşti lovit în cap de mai multe ori, vei primi chiar şi ceva în plus. Pentru oamenii care sunt bătuţi pe nedrept, există o răsplată. Aceasta înseamnă că de multe ori Dumnezeu permite ca cei care duc o viaţă bună să fie greu loviţi. De ce este aşa? Lasaţi-mă să vă dau un exemplu.

Există o familie fericită în care toţi sunt buni: tatăl, mama şi copiii. Ei se duc la biserică şi se împărtăşesc regulat. Deodată, un beţiv sau un nebun îl ucide pe tatăl ce bun, fără nici un motiv. Din această cauză, mulţi dintre cei care sunt depărtaţi de Dumnezeu vor spune: “Uitaţi-vă la el! Vedeţi? El mergea la biserică şi uite ce i s-a întâmplat!”

Câte obrăznicie! Dumnezeu îngăduie suferinţa celor nevinovaţi pentru a da o nouă şansă celor nepocăiţi, astfel ca ei să poată fi aduşi pe calea pocăinţei, văzând suferinţa celui nevinovat, şi astfel să fie precum tâlharul cel bun care a fost răstignit pe cruce de-a dreapta lui Hristos.

Ce observăm la cei doi tâlhari între care a fost răstignit Hristos? Unul L-a defăimat pe Hristos, spunându-I:

- Dacă Tu este Hristosul, mântuieşte-Te pe Tine şi pe noi.

Dar celălalt, certându-l, i-a zis:

- Nu te temi tu de Dumnezeu, de vreme ce eşti în aceeaşi osândă? Noi, după dreptate primim ce ni se cuvine după faptele noastre, dar Acesta nici un rău n-a făcut (Lc. 23, 39-41).

De aceea Dumnezeu îngăduie ca unii oameni nevinovaţi să sufere, ca să fie spre folosul celor răzvrătiţi, chiar dacă cei care suferă sunt cu adevărat iubiţi de Dumnezeu. Cred că în Rai, Dumnezeu le va spune: “Iată, acest lăcaş este pentru tine, sau îţi poţi alege oricare îţi place!”

Înţelegi? Aşa este! Dacă cerem justificări pentru ce ni se întâmplă, putem pierde totul. Ne pierdem liniştea minţii şi răsplata.

(Arhimandrit Ioannikos, Patericul athonit, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 122-123)