Povestit-a Avva Cassian despre un stareţ ce şedea în pustie că s-a rugat el lui Dumnezeu ca să-i dăruiască ca, atunci când se va porni vorbă duhovnicească, niciodată să nu dormiteze. Iar dacă cineva ar aduce cuvinte de clevetire şi de vorbă deşartă, să se cufunde în somn, ca nu cumva auzurile lui să guste o otravă ca aceasta (prin urmare, vorba deşartă este şi ea o otravă pri­mejdioasă); şi ceea ce a cerut, aceea i-a şi dat lui Dumnezeu. Şi zi­cea aceasta pentru că diavolul este sârguitor al cuvântării deşarte şi vrăjmaş a toată învă­ţătura duhovnicească.

Şi adeverea cuvântul cu o pildă ca aceasta: „Odinioară, grăind eu pentru folos pentru nişte fraţi oarecare, cu atâta greutate de somn s-au cuprins, încât nici genele lor n-au putut să le mişte. Apoi, vrând eu a arăta lucrarea cea arătată a dracului, am adus în mijloc cuvânt de grăire în deşert, spre care, veseli făcându-se ei, îndată s-au trezit. Şi, suspinând, am zis: «Iată, fraţilor, cât am vor­bit eu despre lucrurile cele cereşti, ochii voştri ai tuturor erau ţinuţi de somn, iar când a curs cuvântul deşert, toţi cu sârguinţă v-aţi trezvit. Deci, rogu-mă, fraţilor, să cunoaşteţi lucrarea vicleanului drac şi luaţi aminte de sine, păzindu-vă de dormitare, atunci când faceţi sau auziţi ceva duhovnicesc»”.

(Everghetinosul, vol. I-II, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 89-90)