În ciuda faptului că nu există încă o perspectivă clară asupra cauzelor violenţei copilului, cercetările arată că sunt totuşi anumiţi factori de risc care indică potenţialul de comportament violent.

Cei mai mulţi specialişti spun că violenţa copilului porneşte de la o combinaţie de influenţe, cum ar fi cele ereditare, trăsături de personalitate, temperament, dar şi factori economici şi sociali (divorţul părinţilor, şomajul ori sărăcia). De asemenea, abuzul fizic sau sexual poate duce la un comportament violent sau agresiv. În plus faţă de aceşti factori, violenţa poate fi potenţată de prezenţa unor leziuni ale creierului.

Deşi este normal pentru copil să se poarte urât ocazional, totuşi comportamentul perturbator sau ostil care durează mai mult de şase luni poate fi un indicator pentru o tulburare gravă de comportament şi în această situaţie este indicat un consult de specialitate.

Studiile au arătat că un comportament violent poate fi ameliorat prin efectuarea de activitate fizică suficientă, care să consume excesul de energie. De asemenea, e extrem de importantă învăţarea identificării corecte şi a exprimării eficiente a sentimentelor. Aceasta se învaţă cel mai uşor prin oferirea de către părinţi a modelului de comportament pe care-l aşteaptă de la copil. Este important pentru părinţi să ştie ei înşişi că frica, furia şi tristeţea sunt emoţii naturale care comunică ceva despre om şi duc la anumite frustrări şi la manifestări nepotrivite dacă nu sunt luate în considerare şi respectate ca atare, ci se încearcă doar negarea (n-are de ce să-ţi fie frică) ori anihilarea lor (nu-i voie să fii furios).