Astfel, întrebat despre motivele pentru care moaștele Sfântului Paisie Aghioritul sunt în pământ și nu într-o raclă, părintele Petru Sidoreac a oferit următorul răspuns, în cadrul unui interviu pentru doxologia.ro:

„Maicile de aici susțin următorul lucru: Sfântul Paisie a lăsat cu limbă de moarte să nu fie scos din mormânt, ci moaștele lui să fie lăsate acolo. Bineînțeles că, dacă a afirmat așa, a făcut aceasta din smerenie, pentru că nu putea sfântul să spună: „după ce voi trece la Domnul, să mă scoateți și să mă proslăviți”. Deși, eu susțin, și în lucrarea mea de doctorat am consemnat următorul lucru: există o mențiune într-una dintre cărțile Sfântului Paisie, în care el spune: „îmi doresc ca, atunci când veți scoate oasele mele din mormânt, să fie negre. Atunci, toată lumea va spune: acesta este marele Paisie, vestitul Paisie?!”. Bineînțeles, tot din smerenie profundă a afirmat Sfântul aceste lucruri.

Foarte mulți pelerini veneau în timpul vieții Sfântului, dar vin și de atunci încontinuu. De altfel, prezența pelerinilor la Mănăstirea Suroti este una din manifestările evlaviei. Înainte de canonizare se organizaseră o grămadă de momente: omilii, conferințe, simpozioane, excursii, fel de fel de acțiuni care să arate sfințenia acestui mare cuvios aghiorit. După canonizare, au continuat cu același avânt pelerinajele, dar cu o manifestare mai amplă a evlaviei pentru că acum ai sfinte moaște în față, chiar dacă sunt adăpostite în mormânt. Și vreau să menționez: sunt la o adâncime de 70 cm centimetri de la suprafața pământului, pentru că mormântul în Grecia se face în stilul acesta, iar nu la 2 metri, cum știm că se întâmplă în țară. De aceea, trebuie să ții cont de faptul că ești la 70 cm – hai să spunem la 1 m – de moaștele acestui mare sfânt care – sper eu – într-o bună zi va binecuvânta omenirea și prin sfintele sale moaște. Adică să se scoată și să se împartă, să se ofere tuturor bisericilor.

Prea mult a iubit Sfântul Paisie poporul acesta al lui Dumnezeu, pe oameni, ca să rămână acolo, într-un loc separat. Poate că e dorința maicilor, de a-l avea aici, de a fi singurul loc de pelerinaj cu sfintele moaște. Dar sunt absolut încredințat că sfântul altfel gândește și că va veni momentul când se va oferi lumii. La un moment dat, cineva i-a spus: „Părinte, spuneți-ne un cuvânt de învățătură! Iar el a zis: Ce să vă spun, măi, voinicilor? De-aș avea un cuțit, mi-aș scoate inima și aș tăia-o în mii de bucăți pe care să le împart oamenilor.”

Dragostea aceasta a Sfântului Paisie arată că, de fapt, vrea să se dăruiască și va veni momentul când se va dărui și prin sfintele sale moaște, sunt încredințat, atunci când va crede el și cum va crede el. E o binecuvântare mare că se află aici, pentru că putea fi înmormântat la Muntele Athos și atunci, accesul femeilor, al copiilor, ar fi fost limitat. Deci a fost o rânduială a lui Dumnezeu și în acest aspect și și-au aflat rezolvarea problemelor foarte mulți oameni. Foarte multe femei au dat naștere copiilor, foarte multe vindecări (au fost în urma rugăciunilor) la mormântul lui după canonizare – dacă e să luăm acest moment – și înainte, de asemenea.

E un ajutor nesperat pentru lumea toată. Lumea se confruntă cu fel de fel de probleme, e foarte multă boală, foarte multă suferință sufletească și trupească, ori, cei care vin aici, vin tocmai ca să depună în fața sfântului problemele lor și își găsesc rezolvare foarte mulți. Eu am bucuria de a viețui și a avea parohie aici în zonă, la 30-40 km. Întâlnesc foarte mulți oameni care l-a cunoscut pe Sfântul Paisie, oameni care s-au vindecat, oameni care cu un sfat și-au schimbat traiectoria vieții efectiv și după atâția ani de zile ei încă își amintesc și spun: „Uite, așa mi-a zis Sfântul, așa a trebuit să fac”. Deci au primit niște coordonate spirituale în urma unei mici întâlniri cu Sfântul. Sunt întâlniri care schimbă (vieți)...”.