Odată am pornit în pădure la cules de ciuperci. Şi era un an în care nu prea s-au făcut. Burniţa. Timp de trei ore abia am cules o jumătate de coş de diferite ciuperci, obosisem şi am hotărât să plec. Şi, deodată, ce bucurie: chiar în iarbă am văzut o ciupercă enorm de mare. Stătea acolo, de parcă se cerea în coş. Atunci am luat-o şi am tăiat-o în două, iar înăuntru s-a dovedit a fi plină de viermi. Nu mai era bună. Mi s-a făcut milă şi am spus: „Ei, ce-i dragă, vrei în coş... Dacă te voi lua, viermii vor mânca şi  ciupercile pe care le mai am. Iartă-mă, dar nu te voi lua”.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu oamenii plini de orice fel de necurăţie: răutate, furie, vorbe urâte, beţie; ei nu sunt buni pentru locaşurile raiului şi, chiar dacă Dumnezeu şi-ar face milă de ei şi i-ar lăsa în rai, ei nu ar da pace nici unui înger şi sfânt. În Împărăţia cerurilor nu ajung decât cei sfinţi şi sănătoşi sufleteşte.

(Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), vol. 2, Editura Sophia, 2009, p. 61 )