Un frate a întrebat pe un stareț, zicând: „Cum se poate, părinte, ca neamul nostru să nu poată ține nevoința Părinților”? Și a răspuns bătrânul: „Pentru că nu iubește pe Dumnezeu, nici nu fuge de oameni, nici nu urăște materia lumii. Căci omul ce fuge de oameni și de materii, de la sineși îi vin lui străpungerea și nevoința. Că precum cel ce voiește să stingă focul cel aprins în țarina sa, de nu va apuca mai-nainte să taie materia cea dinaintea focului, nu-l va putea stinge. Tot așa și omul: de nu va merge în locul unde cu osteneală și însăși pâinea sa o va afla, nu poate să câștige nevoința; căci sufletul, de nu va vedea, nu va pofti degrabă”.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 72)