De ce nu se lasă diavolul de răutatea sa?

Cuvinte duhovnicești

De ce nu se lasă diavolul de răutatea sa?

Toate acestea, ca să nu meargă să spună un „iartă-mă”. Înfricoșător! Așa și diavolul, începătorul iubirii de sine, nu spune „iartă-mă”, ci mereu se silește să dobândească cât mai mulți următori lui.

Pentru că mândria nu-l lasă. Este însă și viclean. Acum încearcă să câștige toată lumea. Își spune: „Dacă am cât mai mulți următori, Dumnezeu va fi nevoit ca la sfârșit să-I fie milă de toate făpturile Sale și voi intra și eu în planul Lui”. Așa crede. De aceea vrea să dobândească cât mai mulți următori. Vezi cum o sucește? Își spune: „Am atâția de partea mea. Dumnezeu va fi nevoit să mă favorizeze și pe mine!”. Fără să se pocăiască? Dar, oare, Iuda n-a făcut la fel? Știa că Hristos va elibera pe morți din iad și și-a spus: „Voi merge și eu înainte de Hristos, ca să mă elibereze și pe mine”. Vezi viclenie? În loc să ceară iertare de la Hristos, s-a dus și s-a spânzurat. Și uitați-vă cum milostivirea lui Dumnezeu a încovoiat smochinul, dar el și-a strâns picioarele ca să nu ajungă la pământ. Și toate acestea ca să nu meargă să spună un „iartă-mă”. Înfricoșător! Așa și diavolul, începătorul iubirii de sine, nu spune „iartă-mă”, ci mereu se silește să dobândească cât mai mulți următori lui.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești I – Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan, Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 63-64)

Citește despre: