Tot păcatul se cheamă cădere, căci se zice: „A căzut cineva în păcatul curviei, sau a căzut cineva în mândrie sau în lăcomie sau în beţie sau în iubire de argint sau în ură”. De ce se cheamă păcatul cădere? Pentru că păcatele ne trag în jos de la Dumnezeu şi ne coboară de la treapta de oameni şi ne fac dobitoace. Căci a zis psalmistul: Şi omul în cinste fiind, n-a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte şi s-a asemănat lor. Deci, din oameni ne facem dobitoace şi mai răi ca dobitoacele. Deci iată cum ne coboară păcatul. Păcatele ne trag mereu în jos, iar darul lui Iisus Hristos şi darul Sfântului Duh mereu ne înalţă şi mereu ne ridică. Căci zice proorocul: De şapte ori de va cădea dreptul, de şapte ori se va ridica. Şapte înseamnă număr fără de număr, înseamnă veşnicie, număr la nesfârşit. Adică, mereu se repetă căderea şi ridicarea omului. Deci, de va cădea omul în toată viaţa sa, să nu se deznădăjduiască de a se ridica, ci să se înalţe iarăşi prin darul Sfântului Duh, prin pocăinţa cea adevărată.

(Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 8, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 28)