De ce a postit Mântuitorul 40 de zile?

Mântuitorul ne-a arătat că postul nu trebuie redus la o activitate exterioară, pentru a fi remarcat sau lăudat de oameni, ci trebuie practicat ca pe o faptă plăcută lui Dumnezeu, ca pe o dăruire de sine lui Dumnezeu şi ca detaşare de cele materiale, pentru a se îmbogăţi spiritual.

Postul de patruzeci de zile pe care îl săvârşeşte Mântuitorul în pustie, îndată după Botezul Său în Iordan (cf. Mt 4, 1-11; Mc 1, 12-13; Lc 4, 1-13), evocă şi în acelaşi timp, transcende postul de patruzeci de zile al lui Moise pe Muntele Sinai, deoarece Iisus este noul Moise. Prin Moise s-a dat Legea, iar prin Iisus a venit „harul şi adevărul” (cf. In 1, 17). Moise a fost eliberatorul poporului evreu din robia Egiptului, iar Iisus Hristos este eliberatorul oamenilor din robia diavolului, a păcatului şi a morţii. Moise a postit înainte de a primi Legea veche, Iisus posteşte înainte de a binevesti Legea nouă, adică Evanghelia.[1]

Prin post şi rugăciune, Iisus, ca Om, se luptă cu diavolul şi respinge ispita acestuia. În primul rând, respinge ispita sau tentaţia de a reduce existenţa umană la nivelul biologic al hranei trupeşti, şi afirmă necesitatea comuniunii spirituale a omului cu Dumnezeu, definitoare pentru demnitatea şi identitatea omului de fiinţă spirituală, creată după chipul lui Dumnezeu. De asemenea, Iisus respinge tentaţia afirmării de sine egoiste a omului, fără iubire milostivă faţă de alţii, precum şi tentaţia stăpânirii sau a dominării lumii materiale în uitare şi despărţire de Dumnezeu sau în stare de robie faţă de oameni. Prin postul Său, Iisus ne arată că omul este cu adevărat liber şi împlinit numai în comuniune cu Dumnezeu Cel Sfanţ, veşnic şi infinit.

În felul acesta, Iisus este Noul Adam, Cel ce, prin postire, smerenie şi ascultare de Dumnezeu, corectează, vindecă şi ridică pe Adam cel vechi, cel căzut în rai din cauza neascultării de Dumnezeu, nepostirii în relaţie cu materia, şi nepocăinţei pentru greşeală. Faptul că Iisus posteşte, se roagă şi respinge ispitele diavolului îndată după Botezul Său în Iordan ne arată că harul şi lucrarea Botezului, ca legătură spirituală a omului cu Dumnezeu se menţin în om prin post, rugăciune şi trezvie duhovnicească.

Hrana spirituală adevărată este mai întâi împlinirea voii Tatălui Ceresc: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui” (In 4, 34). Acest înţeles al postului de patruzeci de zile al Mântuitorului Hristos va deveni conţinutul spiritual al postului de patruzeci de zile al Bisericii lui Hristos, atât ca pregătire a catehumenilor pentru Botez, cât şi ca trăire intensă sau reînnoire a lucrării Botezului în viaţa credincioşilor botezaţi, în viaţa Bisericii întregi, în fiecare an, deoarece Botezul creştin conţine în sine deodată taina Crucii şi a învierii lui Hristos (cf. Romani 6, 3-8; 8, 9-12).[2]

Prin urmare, schimbarea radicală constă în faptul că postul creştin nu mai are în centrul său evocarea unor evenimente din Vechiul Testament, ci participarea la viaţa şi lucrarea lui Hristos în om. (Pr. Fronea Mihai, Parohia „Sfanţul Mare Mucenic Gheorghe” - Topile)

1. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Foame şi sete după Dumnezeu — înţelesul şi folosul postului, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2008, p. 16. 

2. Ibidem, p. 23.

Ultimele din categorie