Evanghelia acestei Duminici ne-a adus în atenție „coroana” creștinismului: iubirea vrăjmașilor. Toate regulile creștinismului nu au decât un singur scop: dobândirea virtuții iubirii. Iar aceasta se desăvârșește prin iubirea celui ce te dușmănește. Numai așa putem să stăvilim perpetuarea răului în lume și realizarea armoniei sociale, atât de mult dorită.

Ce motive avem, însă, pentru a practica așa ceva, într-o lume din ce în ce mai revanșardă? Să le luăm pe rând:

1. Pentru că noi înșine ne dorim binele. Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea este principiul de la care plecăm în aventura de a iubi pe cel ce ne urăște. El exprimă, în mod logic, faptul că nimeni nu-și dorește răul. Atunci, de ce ar dori răul semenului său?

Totodată, se arată un mijloc prin care putem evita eventualele dușmănii. Dacă vrei ca ceilalți să nu-ți facă răul, nu le face nici tu rău. Însă nu este suficient, deoarece răul nu apare în lume doar ca o reacție la rău. Uneori, pleacă din noi înșine. De aceea, acest motiv este necesar, dar nu suficient, cum chiar Hristos spune mai departe: ce folos avem dacă face binele doar celor ce ne fac bine? Răul va fi limitat, dar nu va fi eliminat.

2. Pentru că cel ce ne vrea răul este un semen de-al nostru. Când răul pleacă din noi înșine, el este doar manifestarea unei serioase neînțelegeri a binelui. Dacă nimeni nu-și dorește răul, apariția lui nu poate fi decât consecința unei erori de apreciere, a unui raționament viciat într-un anume punct. Prin urmare, răul apare doar ca o iluzie că facem ceva bine.

Logica ne învață însă că atunci când cineva este într-o eroare, el trebuie ajutat să îndrepte lucrurile, pentru ca eroarea să nu se propage mai departe. În acest caz, oricine săvârșește răul nu trebuie condamnat ci, dimpotrivă, ajutat sau compătimit (în cazul absurd în care nici nu mai dorește să fie îndreptat). Orice om care face ceva rău nu este altceva decât un semen de-al nostru, aflat într-o eroare. De aceea, creștinul nu este chemat să osândească, ci să ajute pe semenul său.

3. Pentru că răutatea nu duce nicăieri. Ce poți obține bun din răutate? Nimic. Zero. Aceasta, deoarece nici măcar răul nu există în sine. El nu este decât o deformare a binelui, o folosire nedreaptă a tuturor celor ce există în univers. Toate au fost făcute cu un scop bun. De aceea, când nu-și ating scopul, devin inutile. Răul este doar o inutilitate, un accident de apreciere a binelui.

4. Pentru că însuși Dumnezeune iubește. Mulți cred că Dumnezeu este gata să ne pedepsească pentru relele pe care le facem. Total greșit. Hristos este bun cu cei nemulțumitori și răi.Tocmai din motivele spuse mai sus. Dacă noi, oamenii, nu dorim să ni se întâmple ceva rău, cum am putea crede că Dumnezeu ne-ar dori răul? Din păcate, „pedepsele” pe care le primim adeseori nu sunt decât consecința logică și firească a răului pe care îl săvârșim, fie asupra noastră înșine, fie asupra semenului, fie asupra naturii înconjurătoare. Uneori, însă, este foarte dificil de găsit această logică, din cauza propriilor slăbiciuni.

O remarcă: sunt alții care cred că Dumnezeu este dator să intervină pentru a stăvili răul din lume. Desigur că o poate face. Dar, ar însemna să ne anuleze liberul arbitru. Ceea ce ar fi ilogic, întrucât Dumnezeu nu se poate contrazice pe el însuși. Odată ce ne-a dat libertatea, n-ar fi absurd să ne-o anuleze?

S-ar putea spune că toate aceste idei sunt doar povești pentru adormit copiii. N-ar fi decât concluzia greșită a trăirii într-o lume obsedată de răzbunare. Nici justiția lumească nu-și propune răzbunarea asupra celui ce a greșit, ci implicarea lui într-un proces de penitență. Acesta este rostul penitenciarului, să fie o cale de îndreptare. Ca închisoare, el nu rămâne decât o încercare de oprire a propagării răului, dar nu și una de transfigurare a omului.

Eu cred că iubirea celui ce ne dorește răul îl poate salva și pe el, și pe noi înșine. Personal, ceva mai bun de atâta nu găsesc. Este maximul de gândire pozitivă pe care o putem avea. Dacă știți, însă, o altă soluție pentru a salva lumea de propria ei răutate, sunt gata să o ascult cu mare interes.