De la pofta ochilor ni se trag multe rele
Ochii noştri ne smintesc prin ceea ce vedem – dacă vedem, de pildă, vreun lucru de ruşine sau amăgitor, care ne trage la păcat, dacă vedem cum trăiesc bogaţii străini de Dumnezeu şi începem să-i pizmuim.
Nu iubiţi lumea, nu iubiţi bucuriile lumeşti, nu iubiţi plăcerile trupului, fiindcă tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume este (l Ioan 2, 16). Ochii noştri ne smintesc prin ceea ce vedem – dacă vedem, de pildă, vreun lucru de ruşine sau amăgitor, care ne trage la păcat, dacă vedem cum trăiesc bogaţii străini de Dumnezeu şi începem să-i pizmuim. Iată în ce stă pofta ochilor. Ne molipsim de dragostea de averi, care este rădăcina tuturor relelor (l Timotei 6, 10), fiindcă ea ne împinge la multe fapte rele şi nelegiuite şi, în cele din urmă, când ajungem la bunăstare lumească, duce la patima cea mai grea – la trufie, care este pierzare duhovnicească. Aşa spune Sfântul Apostol Ioan.
(Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 21)
Să ne cunoaștem pe noi înșine și să ne corectăm neajunsurile
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro