De preţ este cuvântul
La rugăciune să crezi întotdeauna cu tărie şi să îţi aminteşti că orice gând şi orice cuvânt al tău pot neîndoielnic să devină lucru. La Dumnezeu nimic nu este nu neputinţă. Iar cine se lipeşte de Domnul, un duh cu Domnul este.
La rugăciune să crezi întotdeauna cu tărie şi să îţi aminteşti că orice gând şi orice cuvânt al tău pot neîndoielnic să devină lucru.
La Dumnezeu nimic nu este nu neputinţă. Iar cine se lipeşte de Domnul, un duh cu Domnul este.
Asta însemnă că nici cuvântul tău nu este cu neputinţă. Toate sunt cu putinţă celui care crede.
Păzeşte cuvântul: de preţ este cuvântul. Pentru orice cuvânt deşert oamenii vor da seama de dânsul în ziua judecăţii.
...sprijină-te cu tărie pe înseşi cuvintele rugăciunilor bisericeşti, crezând că nici un cuvânt nu este pus acolo în deşert, că fiecare are puterea sa, că in fiecare cuvânt este Însuşi Domnul Cel în Trei Ipostasuri, Care pretutindeni este şi toate le plineşte.
(Sfântul Ioan de Kronstadt, În lumea rugăciunii, Editura Sophia, p.26-27)