Asprimea sau lipsa de delicateţe constituie o altă boală a inimii. Patimile aspresc inima, iar asprimea aceasta se manifestă şi în afara ei. De aceea, în tradiţia ortodoxă se vorbeşte mult despre delicateţe - nu atât despre cea exterioară, cât mai ales despre cea lăuntrică. Inima trebuie să fie şi gingaşă şi subtilă; un om cu o astfel de inimă va fi delicat şi în comportamentul său. Pe de altă parte, există o delicateţe exterioară care nu izvorăşte din delicateţea inimii, ci este mai degrabă în contrast cu aceasta, după cum există o delicateţe exterioară care izvorăşte din cea lăuntrică şi o reflectă întru totul. Descriindu-l pe Sfântul Siluan Athonitul, arhimandritul Sofronie face următoarea precizare: „Până şi cea mai penetrantă intuiţie n-ar fi putut afla vreo lipsă de delicateţe în purtarea părintelui Siluan, în orice circumstanţă s-ar fi aflat acesta. El nu ştia ce înseamnă a respinge sau a dispreţui pe cineva; orice afectare îi era cu totul străină. Era un spirit cu adevărat nobil, aşa cum numai un creştin poate fi nobil". Aşadar, inima care nutreşte afectare, ipocrizie, sarcasm sau antipatie faţă de cineva, e cu siguranţă o inimă bolnavă, aspră şi nedelicată.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 200-201)