Sub numele de demenţă se recunoaşte acea stare de alterare intelectuală profundă, globală şi cu evoluţie progresivă, ce interesează în special memoria, dar şi restul funcţiilor cognitive. Ea determină repercusiuni şi asupra echilibrului emoţional, iar autonomia persoanei este suficient de alterată cât să determine un impact notabil asupra activităţilor sale curente. În special sunt afectate persoanele peste 65 ani, cea mai frecventă fiind demenţa din boala Alzheimer, apoi cele vasculare sau mixte.

Când nu mai eşti recunoscut de proprii părinţi

Cauzele de apariţie sunt multiple, de la cele genetice, până la apariţia demenţei, ca rezultat al unor afecţiuni ce determină deteriorarea neuronală progresivă (epilepsie, accidente vasculare, boli metabolice, intoxicaţii, infecţii cronice, depresii severe, stresul prelungit, care creşte eliberarea unor hormoni, care au şi efect neurono-toxic etc). Ca şi manifestare, în cursul bolii apar încă de la început tulburările de memorie. Este afectată iniţial memoria de scurtă durată, adică persoana poate uita unde îşi lasă unele obiecte folosite curent. Are dificultăţi mari în reţinerea informaţiilor noi şi manifestă o anume dezorientare, care poate fi iniţial mai dificil de perceput de către cei apropiaţi. Îi diminuează progresiv atenţia, de exemplu se opreşte în timp ce vorbeşte cu altcineva şi continuă netulburată o cu totul altă activitate. Scade capacitatea de a se descurca în activităţile zilnice care înainte nu puneau nici o problemă, ca achitatul unei facturi de exemplu. Apare o încetinire globală a proceselor de gândire, pacientul devine apatic, retras, cu posibilă somnolenţă în timpul zilei, insomnie nocturnă sau cu schimbări totale ale ritmului de somn avut anterior. Poate avea chiar depresie, labilitate emoţională cu plâns spontan, stări euforice sau de nervozitate nemotivată. La unii pacienţi, familia descrie şi tendinţa de a pleca de acasă şi de a uita apoi cum să se întoarcă. Uneori sunt descrise acte de violenţă cu atât mai stranii cu cât ele pot să apară la persoane anterior liniştite; dezinteres faţă de igiena proprie, de vestimentaţie. Pot repeta unele gesturi stereotipe (ex: îşi freacă mâinile) sau au un limbaj nepotrivit, agresiv. Unele demenţe pot debuta cu idei delirante (adică idei care nu au un suport real) de persecuţie sau de gelozie, care ascund pentru început semnele clasice de deteriorare a memoriei. În evoluţia bolii sunt descrise tulburările neurologice cu afectarea vorbirii, a activităţilor de mişcare şi cu incapacitate de recunoaştere. Este deosebit de stresant, în special pentru copii, când nu mai sunt recunoscuţi de proprii părinţi.

Să încercăm să ne punem mai mult în locul celui bolnav

Nu există un tablou identic de manifestări ale demenţei. Sub un nume unic de boală se află pacienţi diferiţi. În funcţie de zona cerebrală afectată de deteriorarea neuronală, semnele clinice virează către tulburări de memorie mai accentuate sau către cele afective, comportamentale sau neurologice.

Pacienţii aflaţi în starea incipientă de boală pot fi ajutaţi printr-o serie de măsuri generale care cuprind întocmirea de liste, calendare, indicii vizuale, etichetări, limitarea conducerii auto, numirea unui reprezentant pentru problemele legale.

Să nu uităm, pe cât se poate, că la persoana aflată în această etapă apare un sentiment aparte şi foarte dureros de pierdere proprie. Că ei uită cine erau, că se uită pe sine, că poartă stigmatul nedrept al unei boli psihice. Deci să încercăm să ne punem mai mult în locul celui bolnav, pentru că familia este în general afectată şi acceptă cu dificultate schimbările apărute, care le par adesea nemeritate şi de neînţeles.

Pe măsura avansării bolii, pacienţii vor necesita supraveghere permanentă, deoarece creşte cu mult riscul accidentelor secundare deficitului cognitiv. În acest stadiu depresia este severă şi e nevoie să fie tratată cu seriozitate. În timp, pacienţii devin aproape complet dependenţi de ceilalţi pentru activităţile de bază, iar famila se luptă cu sentimentele de împovărare excesivă, cu starea de vină şi de pierdere. Este etapa în care se poate apela la servicii specializate în îngrijire paleativă. Şi, de asemenea, este etapa în care se pune la fel de mult accent pe suportul celor care îngrijesc bolnavul, a căror stare poate fi puternic influenţată.

În afara medicaţiei care tratează depresia bolnavului cu demenţă, agitaţia, confuzia, posibilele halucinaţii sau tulburările de somn, există şi medicaţie specifică antidemenţială, al cărui mecanism se bazează în special pe îmbunătăţirea transmisiei neuronale. Din păcate, nu tratează, ci doar ameliorează şi încetineşte evoluţia.

Rugăciunea, mijloc eficient pentru prevenţie şi tratament

Cu toate acestea, merită a se da mare atenţie factorilor care pot încetini apariţia degradării psihice progresive, ca evitarea stresului prelungit, o viaţă activă cu mişcare suficientă, timpul de calitate petrecut cu familia şi prietenii, excursiile, somnul odihnitor, gimnastica minţii printr-o stimulare permanentă, pentru că neuronii nu se uzează prin folosire. O dietă bogată în fructe, legume şi peşte pare să fie de asemenea utilă, ca şi evitarea hipertensiunii arteriale, diabetului zaharat sau a depresiilor recurente şi prelungite.

Dar, mijlocul cel mai eficient, atât pentru prevenţie, cât şi tratament, se pare că este rugăciunea, existând numeroase studii care atestă prin tehnici performante de imagistică cerebrală efectele neurono-formatoare pe care practica constantă şi implicată a rugăciunii o are asupra noastră.