În lină însingurare, pe malul Volgăi măreţe, îmi amintesc deseori de voi, minunată, binecuvântată pereche! Şi voi vă aflaţi pe un ţărm de ape largi, pe ţărmul unei mări ce din când în când este liniştită, este limpede ca oglinda, însă uneori, răscolită de vifor, se acoperă de valuri tulburi, de spumă căruntă. Aşa este şi viaţa noastră! În ea avem parte când de linişte, când de vifor, iar timpul trece, trece, cufundându-se năvalnic în hăul veşniciei. Fericit e acel corăbier de pe marea lumii care-şi îndreaptă privirile des spre cer! El se călăuzeşte după luminătorii cereşti, nu se descurajează în furtuni şi în liniştea mării nu se încrede, ştiind-o înşelătoare! Privirea cu care se vede cerul este credinţa; prin ea zărim cerul duhovnicesc: învăţătura lui Hristos. Pe acest cer strălucesc Evanghelia ca soare, Vechiul Testament ca lună, scrierile Sfinţilor Părinţi ca stele.

Vă scriu din inimă, vă scriu ceea ce i s-a insuflat acesteia să vă scrie. Inima mea nutreşte faţă de voi aceeaşi dulce simplitate ca a voastră faţă de mine. Asemenea legături sunt o adevărată comoară. Dragostea de aproapele este cea mai mare plăcere, şi în aceste legături ale mele prieteneşti mă mângâie cu deosebire faptul că pricina lor este Dumnezeu. După cuvântul Scripturii, El este Cel ce luminează şi sfinţeşte toate, El este izvorul a tot binele adevărat, a toată desfătarea adevărată, curată. El mă păstrează în amintirea voastră şi pe voi într-a mea. El ne va da să înmulţim talantul prieteniei, pe care tot de la El l-am primit. Iată ce vă doresc: vă doresc ca la intrarea în veşnicie să ne învrednicim a ne înfăţişa Domnului în ceata slugilor bune şi credincioase, zicându-I: „Tu ne-ai dăruit minunatul talant al prieteniei: Îţi aducem prinos alt talant, pe care l-am dobândit cu ajutorul acestuia: talantul de mult preţ al mântuirii”.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 5-6)