Omul este o fiinţă contemplativă, demonstrează acest lucru felul în care trăim filmele. Felul în care le privim arată ca omul poate într-adevar trăi în afara de sine. Când privim la film, ieşim din noi înşine, uităm de toate, de absolut toate pentru a ne preda mintea total micului ecran, pe care il contemplam cu toata fiinţa noastră, cu toată concentrarea, şi nu lasăm nimic să ne distragă atenţia. Mintea noastră e rapită deplin în lumea aceea, nu ne e foame, nu ne e sete, nu ne gândim la problemele de la serviciu, în faţa micilor ecrane dobândim pentru câteva ore ceva care în fapt este idealul creştin : amerimnia, totala lipsă de griji. De vreme ce toate aceste lucruri, pe care le-am enumerat mai sus, caracterizeazaă starea contemplativă, de vreme ce orice om, absolut orice om poate atinge fără nici un efort aceasta stare aproape ecstatică, adică de ieşire din sine şi lepădare de sine pentru a se lăsa răpit de o altă realitate total în afara lui, înseamna că firea noastră, a absolut oricărui om, este contemplativă...Ce mare durere este să constatam acest lucru în acest context...Ia gandiţi-vă, ce-ar însemna să ne petrecem doua ore sau trei în rugăciune, exact în starea în care privim filmele, nimic mai mult, decât în concentrarea, răpirea, lipsa de griji, lepădarea de sine, uitarea de foame şi sete, unirea deplină cu rugăciunea, aşa cum ne unim mintea şi cugetul cu imaginile pe care le vizionam...Ce-ar fi? Cum ar fi? De ce nu putem face asta, măcar cât o facem privind micile ecrane, în exact aceeaşi măsură... Atâta lucru bun este în aceste filme, faptul că ne descoperă că într-adevar contemplaţia este o stare firească omului, care, îndreptată spre Cine trebuie şi spre ce trebuie, ne-ar aduce raiul în viaţa noastră de toate zilele...