Oare nu de la iubirea lui Dumnezeu vrea să ne îndepărteze vrăjmaşul şi să ne înece în adâncul păcatelor şi al fărădelegilor? Întru dragostea Domnului se cuvine să ne întărim corăbioara inimii noastre.

 

Ştii tu oare, creştine, ce fac marinarii în timpul unei furtuni cumplite? Nemaiavând nădejde de scăpare, ei aruncă ancora în adâncul mării şi o înţepenesc în pământ, pentru ca în acest chip să poată salva corabia şi pe ei dimpreună cu ea; şi astfel scapă de la înec. Urmând întocmai pilda acelor corăbieri, aşa li se cuvine să facă şi creştinilor care umblă pe marea lumii acesteia, fiind purtaţi de corabia Sfintei Biserici. Atunci când satana ridică asupra lor furtuna ispitelor, nevoilor şi nenorocirilor, ei trebuie să lepede toată nădejdea omenească şi să alerge la Dumnezeu, întărindu-şi în dragostea Lui inimile zdruncinate şi răvăşite.

 

Oare nu de la iubirea lui Dumnezeu vrea să-i îndepărteze pe ei vrăjmaşul şi să-i înece în adâncul păcatelor şi al fărădelegilor? Întru dragostea Domnului li se cuvine să-şi întărească atunci corăbioara inimii lor.

 

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, Ed. Sophia, Bucureşti, 2011, p. 131)