Spune-mi, omule, când din necazul tău cel mare sau primejdie şi pagubă ce ţi se întâmplă, te întărâtă diavolul și huleşti, ce folos ai luat? Ce dulceaţă ai gustat? Câtă dobândă ai aflat, şi ce câştig ai căpătat? Oare uşuratu-ţi-s-a durerea, pentru că ai blestemat? Sau primejdia şi necazul tău au încetat şi paguba ţi s-a împuţinat? Nu te pricepi, nebune, cum ţi-ai făcut rana mai mare şi paguba mai multă? Acolo unde aveai numai o durere a trupului, de care puteai să te vindeci prin îngăduire, ai adăugat sufletului şi alte răni şi lovituri cu hula, care este pagubă mai mare decât celelalte cât era să pătimeşti mai înainte. Trebuie să ştii, că cei buni şi credincioşi, slugi ale împăraţilor, nu numai că nu hulesc pe domnii lor, dar nici măcar nu îngăduiesc ca să blesteme altcineva înaintea lor. Şi tu însuți așa ai fi făcut ca să te arăţi credincios către împăratul cel vremelnic. Cu atât mai mult, ţi se cade să ai evlavie către Împăratul ceresc? Iar tu cutezi, nerușinatule, și-L huleşti în față!

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, pp. 39-40)