Năzuința, întâlnită în societatea creștină de astăzi, de a vedea minuni chiar de a face minuni nu trebuie lăsată nebăgată în seamă. Năzuința spre săvârșirea de minuni e foarte dojenită de către Sfinții Părinți: această năzuință dă în vileag amăgirea de sine care trăiește în suflet și stăpânește sufletul, întemeiată de părerea de sine și slava deșartă. Sfântul Isaac cugetă în această privință astfel: "Domnul este în toată vremea Ocrotitor apropiat de sfinții Săi"; însă fără nevoie nu arată puterea Sa prin vreun lucru și semn simțit, ca ocrotirea Lui să nu se facă pentru noi un lucru obișnuit, ca să nu ne pierdem cuvenita evlavie către El și să nu slujească drept pricină de vătămare. Așa face El, purtând de grijă pentru sfinți: îi lasă ca în orice împrejurare trudnică să arate nevoință după puterea lor și să se ostenească la rugăciune; totodată le arată că nici o clipă nu încetează tainca Lui purtare de grijă pentru  ei.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre vedenii, duhuri, și minuni, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011, pp. 40-41)