În ce chip părinţii s-au silit şi s-au nevoit răstignindu-se lumii, aşa se pare că am vrea să urmăm şi noi, pentru că am lăsat lumea şi am venit la mănăstire. Dar ce folos, fiindcă nu voim să ne răstignim lumii, ci încă avem poftele ei, încă iubim slava ei. Precum ne-am lepădat de lume şi de toate lucrurile ei, trebuie să ne lepădăm şi de poftele lucrurilor ei. Trebuie să pricepem ce este aceasta lepădare, pentru ce am venit la mănăstire, ce este chipul ce am luat, să ne întărim într-însul şi să ne sârguim ca şi părinţii noştrii.

Chipul pe care îl purtăm e tocmit din haina slută, adică fără mâneci, din brâu de piele, polistavrion şi culion. Toate acestea sunt închipuiri şi avem datoria să ştim ce însemnează simbolul nostru.

Pentru ce purtăm colovion fără mâneci, adică mantie? Pentru că mânecile închipuiesc mâinile, iar acestea însemnează fapta. Deci, când gândim să săvârşim vreun păcat cu mâinile adică să furăm, să batem, sau alt păcat să facem, să cugetăm la chipul nostru şi să înţelegem că nu avem mâini, adică nu avem mâini pentru a face ceva din cele ale omului celui vechi şi să ne înfrânăm. Mantia noastră are şi un semn mohorât. După cum toţi ostaşii împăratului au la haina lor un semn mohorât, adică din haina împărătească, ca să se cunoască din aceasta că sunt ostaşi ai împăratului, tot aşa şi noi să purtăm semn mohorât la mantie, arătând că suntem ostaşi ai lui Hristos şi avem datoria să suferim toate patimile, pe care le-a suferit El pentru noi. Căci, când a pătimit Stăpânul nostru, a purtat haina cea mohorâtă mai întâi ca un împărat, că este împăratul împăraţilor şi domnul domnilor, apoi ca un semn de batjocură. Având şi noi semnul cel mohorât făgăduim, precum am zis, să suferim patimile Lui. Precum ostaşul nu-şi lasă tabăra lui ca să se facă plugar sau negustor, fiindcă îşi pierde starea sa, precum zice apostolul: Nimeni ostaş fiind se amestecă în lucrurile lumii, ca să placă celui mai mare; aşa şi noi, nu avem nici o grijă de lumea aceasta, ci numai lui Dumnezeu să slujim, pentru că lesne să putem împlini făgăduinţa noastră şi să nu cădem iarăşi în grijile lumeşti.

(Avva Dorotei, Învățături de suflet folositoare, Editura Bunavestire, Bacău 1997, p.37)