Nu trebuie să dăm crezare oricărui cuvânt și nici să dăm ascultare oricărei porniri lăuntrice, ci să cântărim fiecare lucru, după Dumnezeu, cu înțelepciune și cu îndelungă băgare de seamă.

Mare înțelepciune este să nu faci nimic cu grăbire, și să nu stărui cu încăpățânare în ceea ce crezi tu. De asemenea, tot înțelepciune este să crezi fără cernere tot ceea ce grăiesc oamenii și să nu porți de îndată pe la urechile altora ce se aude și ce se crede.

Dumnezeu trebuie să fie țelul cel din urmă al faptelor noastre, ca și al năzuințelor noastre. Și cum nimeni nu se cunoaște pe sine, așa că nu poate fi sieși călăuză, înțelepciunea ne învață să nu pornim la o ispravă mai de seamă până ce nu primim sfat, în duh de supunere, de umilință. Această cuvenită temere de tine însuți scutește de căderi și curăță inima. Sfatul te va păzi – zice Scriptura - și te va întoarce de la calea cea rea.