despre sex in casatorie - 2010-11-03 12:23:02

Întreabă preotul

despre sex in casatorie - 2010-11-03 12:23:02

gheorghita
întreabă:
As dori sa-mi spuneti cand ai voie sa ai relatii sexuale in casnicie. Sunt anumite zile in care ai voie si altele in care nu ai voie. Se poate face si in post. Ce e mai important postul sau casnicia? Daca unul dintre soti doreste infranarea si unul nu poate, chiar daca e postul mare. Ce sa faca celalalt? E vreo regula sau vreun canon care spune ca nu se poate decat daca iti doresti copii. Nu o pot face daca eu si sotia mea simtim ca vrem sa facem acest lucru. Duhovnicul meu ma poate intreba de cate ori fac dragoste cu sotul meu, daca fac dragoste cu el in post si mai ales daca ii fac sotului meu sex oral. E permis sa intrebi asa ceva. Va multumesc.
pr Constantin Sturzu a răspuns:
23 Octombrie 2010
Întrebările dumneavoastră își pot găsi răspunsul la un duhovnic. Dacă vă smintesc anumite întrebări, spuneți-i acest lucru și, eventual, căutați apoi un alt duhovnic. În general, duhovnicii se mai folosesc de întrebări pentru a ajuta pe penitent să facă o spovedanie cât mai completă. Sunt multe sfaturi și îndrumări care pot fi date la întrebările ridicate de dumneavoastră, dar ele nu pot fi decât personalizate. Zilele de post sunt, evident, zilele în care este recomandată și înfrânarea de la actul intim dintre bărbat și femeie. Ce se întâmplă când unul dintre parteneri nu vrea sau nu poate respecta aceste zile de post este o problemă de abordat la scaunul de spovedanie. Un reper am să vă dau totuși, trimițându-vă la Epistola I către Corinteni, la capitolul 7, unde citim cuvântul Sfântului Apostol Pavel care zice: ”Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea și femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiți unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea, și iarăși să fiți împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre. Și aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă.” Cu binecuvântare, Pr. Constantin Sturzu

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!