Boala este răspândită în toată lumea, având o prevalenţă ridicată în lunile de iarnă şi primăvară şi mai scăzută în lunile de vară. Sursa de infecţie o reprezintă bolnavul de varicelă sau de herpes zoster, care este infecţios prin leziunile tegumentare şi mai ales ale mucoaselor.

Transmiterea bolii se realizează de la persoană la persoană, prin contact direct sau prin picături de secreţie nazofaringiană răspândite în aer. Deoarece virusul nu rezistă mult în mediul extern, transmiterea indirectă, prin intermediul obiectelor proaspăt murdărite cu secreţii provenite de pe mucoase sau din leziunile tegumentare, este posibilă. Poarta de intrare a infecţiei este mucoasa nazofaringiană şi cea conjunctivală.

Contagiozitatea varicelei este foarte mare, în special în stadiul iniţial al bolii. Durata perioadei de contagiune începe cu două zile înainte de apariţia erupţiei, urmate de alte şase zile după apariţia ultimului val eruptiv.

Receptivitatea la varicelă este universală. Copiii născuţi din mame imune prezintă imunitate, care durează până la vârsta de şase luni. Imunitatea după varicelă este de lungă durată, reîmbolnăvirile fiind excepţionale.

Incubaţia durează, în medie, între 14 şi 15 zile. Perioada preeruptivă durează 1-2 zile, timp în care bolnavul poate prezenta cefalee, febră şi dureri musculare. Erupţia apare mai întâi pe corp, apoi pe faţă şi pe rădăcina membrelor, fiind însoţită de febră şi mâncărimi. În faza iniţială, elementele eruptive constau din pete mici, rotunde, de culoare roşie. În câteva ore acestea se infiltrează şi devin papule (băşici), care, apoi, trec în stadiul de vezicule (băşici cu lichid). În evoluţia normală, dacă nu sunt rupte, veziculele se turtesc, prin reducerea conţinutului şi tulburarea lichidului din interior La sfârşit, veziculele se usucă, formând o crustă, fără să lase cicatrice, cu excepţia unei uşoare pigmentaţii trecătoare.

Evoluţia bolii este, de obicei, uşoară, spre vindecare, fără incidente deosebite. Vindecarea este urmată de o imunitate durabilă.

Între a doua şi a şasea zi de boală poate să apară o pneumonie variceloasă, rezistentă la tratamentul cu antibiotice, care trebuie deosebită de pneumoniile secundare bacteriene.

Mai sunt posibile complicaţii neurologice: encefalita variceloasă, meningita, polinevrita, nevritele periferice. Din categoria complicaţiilor mai rare fac parte ulceraţiile conjunctivale, apendicita, glomerulonefrita acută, complicaţii bacteriene, abcese, flegmoane, septicemia, otită.

După diagnosticarea corectă a bolii de către medic, tratamentul este simptomatic şi de prevenire a complicaţiilor, prin mijloace cât mai simple şi se execută la domiciliu, în condiţii de izolare. Spitalizarea bolnavului se va face numai în cazurile severe şi al complicaţiilor.

Persoana care îngrijeşte bolnavul va trebui instruită de medic pentru îngrijirile curente, care vizează împiedicarea infectării elementelor eruptive, printr-o strictă tehnică aseptică. Dacă elementele s-au suprainfectat, atunci se evită contactul cu leziunile supurative.

Astăzi este posibilă profilaxia specifică a varicelei, cu vaccin varicelic, fiind recomandat în special persoanelor cu deficit imun. Ca măsuri generale se recomandă dezinfecţia aerului cu ultraviolete în spaţiile închise, cum ar fi sălile de consultaţii, spitale, secţii de radiologie.