Atât la Evagrie, cât şi la Sfântul Maxim întâlnim adeseori ideea unor haine sau corpuri ce trebuiesc pe rând dezbrăcate pentru a ajunge omul la „mintea goală”. Prima haină care trebuie dezbrăcată e cea a patimilor. Cel ce se dezbracă de ea trebuie să se îmbrace în haina virtuţilor; pe o treaptă mai înaltă trebuie dezbrăcată şi aceasta, pentru a se îmbrăca haina vederilor contemplaţiei naturale, ca în sfârşit să fie dezbrăcată şi aceasta şi mintea să rămână „goală”, ca să se întâlnească cu Raţiunea goală, cu Dumnezeu descoperit (în acest sens se vorbeşte şi de dezbrăcarea omului vechi). Cel ce, asemenea lui Ilie, a trecut chiar şi peste afecţiunea naturală faţă de cele sensibile, trebuie să dezbrace şi lucrarea de mortificare a trupului, adică grija de asceză, ca pe un cojoc. Dar această grijă trebuie să o îmbrace ucenicul, adică cel ce a rămas pe o treaptă mai jos. Aceasta nu înseamnă că cei ce dezbracă grija ascezei poate să zburde de acum cu trupul, ci că în el starea de mortificare a devenit ceva ce se menţine de la sine, fără o grijă specială. Grija ascetică de trup l-ar împiedica acum de la contemplaţie. Mortificarea e un ajutor al duhului împotriva puterii vrăjmaşe, adică prin ea se accentuează aspectul de duh al firii noastre.

(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești, II, Editura Doxologia, 2013, p. 46)