Diagnosticul duhovnicesc
Omul credincios merge după ajutor la biserică, apelează la o persoană cu experienţă duhovnicească. El trăieşte durere şi suferinţă duhovnicească, iar câteodată poartă şi urmările fizice ale păcatului.
În lucrarea sa „Psihiatria şi problemele vieţii duhovniceşti“, profesorul D. E. Melehov scria: „Sub influenţa păcatului, sufletul omenesc viu, fără să-şi piardă conștiinţa, trăieşte simţământul vinovăţiei, al tristeţii, al chinului şi al necesităţii de a scăpa de păcat. Omul credincios merge după ajutor la biserică, apelează la o persoană cu experienţă duhovnicească. El trăieşte durere şi suferinţă duhovnicească, iar câteodată poartă şi urmările fizice ale păcatului.
Prima sarcină a duhovnicului, ca şi a psihiatrului credincios, este aceea de a pune „diagnosticul duhovnicesc”, adică este neapărată nevoie să stabilească care componentă a suferinţei omului are o cauză duhovnicească nemijlocită şi se poate supune tratamentului duhovnicesc. Trebuie stabilit totodată ce anume din suferinţele lui reprezintă manifestare a unei boli sufleteşti care îşi are cauza în tulburări ale activității cerebrale sau a întregului organism, și ca atare cere competenţă medicală...
Sau, în fine, bolnavul are tulburări psihofizice ce reprezintă urmări indirecte ale păcatelor personale sau familiale, şi atunci are nevoie de combinarea metodelor duhovniceşti de tratament cu cele psihiatrice. În asemenea cazuri, însănătoşirea duhovnicească poate duce la însănătoşire psihiatrică şi fizică“.
(Când sufletul este bolnav, Dr. Dimitri Aleksandrovici Avdeev, Editura Sophia, București, 2005, p. 30)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro