Diavolul ne face injecții cu nesimţire
Diavolul, atunci când vrea să lupte un om, trimite mai întâi un drăcuşor „anestezist” ca să-l facă pe om nesimţit, după care merge el însuşi şi-l ciupeşte, adică face din el orice vrea...
Am spus unor medici cu care discutam despre anestezia pe care o fac la operaţii: „Anestezia celui viclean are consecinţe neplăcute asupra omului, în timp ce aceea pe care o faceţi dumneavoastră ajută”.
Anestezia diavolului este otrava pe care o aruncă şarpele peste păsări sau peste iepuraşi ca să-i paralizeze şi să-i înghită fără a se putea împotrivi. Diavolul, atunci când vrea să lupte un om, trimite mai întâi un drăcuşor „anestezist” ca să-l facă pe om nesimţit, după care merge el însuşi şi-l ciupeşte, adică face din el orice vrea... Dar înainte merge „anestezistul”. Ne face injecţie cu nesimţire şi astfel uităm de grija mântuirii. Iată, noi, monahii, am făgăduit să facem răbdare atunci când vom fi ocărâţi, batjocoriţi, dar în cele din urmă, de multe ori, ispita ne zăpăceşte şi facem cele potrivnice celor făgăduite. Altfel începem şi altfel sfârşim. Pentru altceva am pornit să mergem, dar în altă parte mergem. Nu luăm aminte.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. II, Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 120)
Dumnezeu permite unei demonizate să întoarcă un călugăr de la păcat
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro