Ce sfaturi duhovnicești mai de folos dați credincioșilor și călugărilor care vin la sfinția voastră?

Ca pentru niște fii ai lui Dumnezeu, am încercat să spun la cât mai mulți despre o poziție de strategie duhovnicească în lupta noastră cu cel din afară, diavolul. Neputința lui mare asupra noastră este că noi suntem și dorim mult să fim cu Dumnezeu.

Diavolul țintește acest mare obiectiv: să ne despartă de Dumnezeu.

Nu-i va fi ușor să o facă direct, că așa s-au încununat mulți creștini care au simțit în ei puterea credinței, știind că omul e făcut de Dumnezeu singur, numai pentru Dumnezeu, și nu se pot despărți de El. Satana, care n-are o clipă de răgaz, gândește ca indirect să-l poată despărți pe om de Făcătorul lui. Luptă cu orice chip să-l bage pe om în păcat, păcate de tot felul, și dacă reușește, nu înseamnă că și-a atins marele obiectiv, ci îi dă o mare întristare, care îl face să se considere pierdut, ca și când nu mai poate fi iertat și, descurajându-se, singur se desparte de Dumnezeu, și, iată, acesta-i scopul atins de vrăjmașul.

Nu trebuie să-ți pleci capul și să abdici, oricare și oricum ar fi păcatul. Recunoaște-L mai departe pe Stăpânul tău milostiv, că nicio nenorocire nu înseamnă ceva, dacă ai credință de stâncă. Nu te deznădăjdui cu nici un chip. Satana, și poate slăbiciunea ta, te-au înșelat, dar inima nu i-ai dat-o lui și numele lui Dumnezeu din tine nu l-ai șters. Așa păcătos cum ești, Dumnezeu e cu adevărat mult iubitor și, pentru că-L recunoști, mult milostiv și iertător. Te va căuta El singur, te va găsi, te va îmbrățișa, te va lua pe umerii Lui, te va duce la stână și te va iubi mai mult decât pe alte oi, pentru că tu, de fapt, nu L-ai părăsit. Aceasta este o mare poziție duhovnicească și atunci marile tale căderi în viață rămân simple accidente.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, volumul I, ediția a II-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 33-34)