Cugetul trupesc se manifestă atunci când se face ceea ce voieşte trupul, iar cugetul duhovnicesc atunci când se face ceea ce voieşte duhul.

Cugetul trupesc înseamnă mândrie, îngâmfare, iubire de plăceri, neînfrânare, desfrâu, necurăţie, iubire de argint, hoţie, cârtire, vorbire de rău, vrăjmăşie, certuri, ţinere de minte a răului, răzbunare şi celelalte, care se opun legii lui Dumnezeu.

Cugetul duhovnicesc înseamnă smerenie, înfrânare, curăţie, feciorie, răbdare, pace, blândeţe, neţinere de minte a răului şi celelalte, pe care le voieşte legea lui Dumnezeu.

Datorită acestor două cugete opuse, omul este de două feluri: trupesc şi duhovnicesc. Fiecare, după cum cugetă, aşa şi este numit. Cine ascultă de trup şi cugetă cele ale trupului este numit om trupesc; iar cine urmează duhului şi îşi supune trupul duhului este numit om duhovnicesc.

(Sfântul Tihon de Zadonsk, Lupta dintre carne și duh, Editura Egumenița, Galați, 2011, pp. 11-12)