„Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii...” (Luca 21, 34). 

Când preotul, la Liturghie, ridică crucea spunând „Sus să avem inimile!”, văd mâinile străpunse ale Domnului Iisus, întinse rugător spre inimile noastre... Domnul ne cere inimile precum un tată mânuța copilului său ori mirele mâna miresei sale. „Sus inimile!” este o chemare a făpturii căzute din dragostea Ziditorului, înapoi în Împărăția acestei iubiri. Împărăție care nu e mâncare, băutură și griji, ci o iubire care oferă pacea și bucuria ei.
O zi bună începe cu un om care își lasă inima în mâna Domnului Iisus. Numai cu ea ne poate cuprinde și călăuzi dragostea Tatălui Ceresc. O zi bună începe cu un om care s-a hotărât să se lase iubit de Dumnezeu, orice ar însemna asta. Inima lui va pluti deasupra lumii, ca un balon scăpat de un copil ce și-a deschis pumnul pentru mâna tatălui său...