Lc. 10, 38-42; 11,27-28

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti. Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea. Și când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.

Evanghelia care se citește la acest praznic nu are în mod direct legătură cu Maica Domnului. Este și ușor de înțeles: tainica Fecioară este extrem de discretă în scrierile Noului Testament. În afară de momentul Bunei Vestiri, când ea înalță un imn de slavă lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară este menționată puțin și spune puțin. În ciuda acestei „sărăcii” marianice a Scripturilor, tradiția Bisericii, prin slujbele ei, este extrem de bogată.

Evanghelia liturghiilor de la sărbătorile mari închinate Maicii Domnului este aceeași, tematizând virtutea alegerii bune în viață. Este vorba despre episodul venirii Domnului în casa Martei și a Mariei, surorile lui Lazăr, unde El a predicat îndelungat, timp în care Maria a uitat de toate și s-a așezat să asculte cuvintele lui Iisus. La această atitudine, după o vreme a protestat Marta, care rămăsese singură să facă de mâncare pentru oaspeți, să aranjeze totul pentru ca nimeni să nu se simtă neospătat. Domnul însă nu o ceartă pe Maria pentru că nu și-a făcut treaba, ba din contra îi spune Martei că se îngrijește pentru multe, iar partea cea bună este cea a Mariei, care ascultă cuvântul Mântuirii. Ne întrebăm ce s-a întâmplat după ce Domnul a apărat-o pe Maria în fața Martei. Probabil că Maria a rămas și mai departe acolo unde era, ascultându-i cuvintele. Dar Marta? a lăsat oare ea oalele să dea în foc şi s-a aşezat şi ea în apropierea celorlalţi ascultători, sau poate s-a întors la ale sale?

Este de remarcat faptul că Maria stătea la picioarele lui Iisus, Care avea 33 de ani, în timp ce ea, o femeie, potrivit obiceiurilor rabinice ale vremii, nu avea ce căuta la asemenea întâlniri. Probabil mai discutau acolo şi pasaje biblice și le interpretau, dar oricum comportamentul ei era nepotrivit, la acele vremi, pentru o femeie. Poate că Marta apostrofat-o indirect pe Maria nu pentru că nu o ajută, ci pentru că se comportă cum nu se cuvine, că provoacă scandal.

Dar este un timp pentru a-ţi ajuta aproapele şi un timp pentru a asculta, conchide Hristos. Toate la timpul lor. În interpretarea acestei întâmplări nu este de reținut neapărat o judecată de valoare în binomul Marta-Maria, în sensul că una e bună şi alta e rea. Mai degrabă trebuie să ne intereseze alegerea momentului propice pentru a face ceva. Când Iuda a spus că femeia desfrânată a cheltuit degeaba mirul, ungându-L pe Domnul, în loc să facă milostenie la săraci, Iisus i-a replicat că „pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna” (Ioan 12,8). Este de urmărit în acelaşi fel şi episodul învierii lui Lazăr după patru zile. Deşi Hristos putea să vină la timp ca să îl vindece (Ioan 11, 20 ș.u.), El nu a intervenit, pentru că nu sosise încă timpul propice.

Dumnezeu gândeşte altfel decât o face omul grăbit. Favorizează pe fiul risipitor în detrimentul fiului ascultător, rămas acasă. Favorizează pe vameşul smerit şi nu pe fariseul care urmează fidel legea. Consideră că banul văduvei e mai valoros decât toată averea bogatului. Tot la fel fratele ascultător are parte și el de mântuire, deşi una lipsită de gloria romanticului fiu risipitor, întors acasă în haine peticite.

Ce concluzie putem trage din toate acestea? Nu a face legea e mereu cel mai bine, nici a face judecăţi stricte de valoare, ci toate la timpul lor şi cu rostul lor. Dumnezeu ne aşteaptă pe toţi fiindcă ne iubeşte pe toţi în mod egal. Ne permite uneori să o luăm și pe căi greşite în mod pedagogic, pentru a ajunge la Adevărul Său din dragoste şi nu din silă. Nu ne lasă o singură cale, ci mai multe, chiar dacă nu de acelaşi rang şi demne de aceeaşi cinste.

Partea a doua a textului Evangheliei, care nu are direct legătură cu această povestire despre surorile lui Lazăr, este exclamația unei femei din popor: „fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt!” Așadar ea o fericește pe Maica Domnului, pentru că a născut pe Cel care spune asemenea cuvinte dumnezeiești și săvârșește atâtea minuni.

Domnul îi confirmă femeii fericirea iubitei Maici, pe care noi o cinstim cu dragoste la mai multe praznice mari de peste an, dar mai spune mai departe: „Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc”. Înțelegem că fiecare putem să obținem fericirea cerească nu doar fiind rude ale Domnului, sau născând fii care să ne bucure cu virtuțile lor. Cei ce ascultă cuvântul și îl păzesc sunt și ei fericiți, așa cum era Maria, sora lui Lazăr și a Martei, lăsând toate treburile care se cădeau la acel moment și ascultând. Înaintea cuvântului lui Dumnezeu toate regulile devin secundare. Așa se întâmplă și cu Maica Domnului: fiind fericită de ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, culminând cu primirea Lui în pântecele ei fecioresc, nu are nevoie să spună ceva, să facă ceva care să rămână consemnat în istorie, sau chiar mai mult, în Cartea Vieții – Sfânta Scriptură. Pentru că fericirea vine de la Dumnezeu și abia indirect din porunci, legi, reguli.