Sfinţii îşi arată în faptă dragostea lor pentru Dumnezeu prin toate cele pe care le rabdă pentru Numele Său. Dumnezeu le trimite necazuri, dar nu Se depărtează de ei, pentru că îi iubeşte. Din această dra­goste pătimitoare, inima lor primeşte îndrăznire ca să privească la El în chip nea­coperit, încredinţaţi fiind că cererile lor vor fi ascultate şi împlinite. Mare este puterea rugăciunii ce se face cu îndrăznire. Tocmai pentru aceasta Dumnezeu lasă ca sfinţii Săi să guste toată întristarea, ca să do­bândească experienţă şi astfel să se încre­dinţeze de ajutorul Său şi să înţeleagă cât de mult se îngrijeşte de ei. Astfel ei dobân­desc din ispite înţelepciune. Şi aceasta ca să nu rămână necercaţi, lipsiţi fiind de experienţa duhovnicească atât a binelui, cât şi a răului, ci să dobândească din încerca­rea lor cunoştinţa tuturor lucrurilor. Căci altfel vor fi târâţi de neştiinţă şi vor ajunge de batjocura dracilor. Deoarece dacă ar fi încercaţi numai în cele bune şi nu ar avea experienţa luptei cu răul, ar merge la răz­boi cu desăvârşire neexperimentaţi. Iar dacă susţinem că ei pot fi cercaţi şi fără să aibă experienţa luptei cu ispitele cele rele, este ca şi cum l-am asemăna cu boii şi cu asinii, care nu au libertate în nimic. Omul nu poate gusta şi preţui bine­le, dacă mai înainte nu a încercat amără­ciunea ispitelor. Astfel, atunci când va în­tâlni în viaţă bunătăţile lui Dumnezeu, el le va folosi întru libertate cunoscând va­loarea lor, ca şi cum le-ar dobândi prin sudoarea sa. Oamenii vin la cunoştinţa cea adevăra­tă atunci când Dumnezeu îşi retrage pute­rea Sa, facându-i astfel să-şi simtă propria lor slăbiciune, greutatea încercărilor şi vi­clenia vrăjmaşului. Atunci ei înţeleg cu cine au a se lupta, cât de slabă este firea lor omenească şi cum îi păzeşte puterea dumnezeiască. Işi vor da seama cât de mult au sporit în virtute şi că fără puterea lui Dumnezeu sunt neputincioşi în faţa ori­cărei patimi. Iar aceasta o face Dumnezeu ca ei să dobândească din toate aceste ex­perienţe neplăcute adevărata smerenie şi să se apropie de El, aşteptând ajutorul Lui întru rugăciune stăruitoare. Iar toate aces­tea de unde le vor învăţa dacă nu din ex­perienţa dobândită în urma multor necazuri, prin care Dumnezeu îngăduie să treacă? Sfântul Apostol Pavel spune: Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al Satanei. Dar şi credinţă statornică dobândeşte cineva din aceste ispite prin cercarea ajutorului dumnezeiesc, pe care de multe ori îl primeşte în lupta sa. Astfel se face neînfricat, dobândind curaj în vremea ispitei. Ispita aduce folos tuturor oamenilor. Dacă încercarea l-a folosit pe Pavel, nimeni nu poate spune că ea este nefolositoare, ci toţi aceia care nu vor să primească folos din ispite şi încercări, pentru mântuirea lor, vor da seamă înaintea lui Dumnezeu.

(Sfântul Isaac Sirul, Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p. 42-43 )