Un oarecare stareț înțelept încerca să-l povățuiască pe un frate ce se mândrea, însă acela i-a răspuns: „Iartă-mă, părinte, dar nu sunt mân­dru”.

Starețul i-a răspuns: „Și cum puteai să do­vedești mai limpede că ești mândru decât zicând aceasta, că nu ești mândru?”.

Da, mândria este oarbă, nu se vede pe si­ne. Mândria este o născocire a diavolului.

Iată odraslele mândriei: mânia, clevetirea, întărâtarea, fățăr­nicia, ura, cârtirea, nesupunerea. Ea rămâne ne­clintită în părerea sa, se supune numai cu greu­tate, nu suferă să i se facă observație, însă îi place să facă observație altora; aruncă cu vorbele fără să chibzuiască. Cei mândri suferă foarte mult de gânduri hulitoare și sunt înclinați spre idolatri­zarea de sine. (Schiegumenul Ioan Alexeev)

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, p. 84)