Divorțul este una dintre cele mai mari tragedii de care poate să aibă parte un om. El reprezintă nu numai sfârșitul iubirii care a determinat căsătoria, ci și sfârșitul nădejdii într-o întreagă viață plină de bucurie și profunzime —și iată că în această privință divorțul trebuie cercetat foarte, foarte atent. De ce se despart oamenii? Cum se poate întâmpla ca doi oameni care s-au iubit, să descopere dintr-o dată că nu mai există dragoste între ei și că nu le mai rămâne decât să se despartă? Prima cauză constă, mi se pare mie, în aceea că foarte multe căsătorii se încheie între oameni care nu sunt cu totul maturizați, între oameni care își imaginează că bucuria care există între ei atunci când se întâlnesc, atunci când comunică, va continua la nesfârșit și că ea nu trebuie nici apărată, nici cultivată. A doua cauză constă în aceea că uneori dragostea care pare a fi la început autentică se dovedește a fi mai superficială decât ne așteptam, și împrejurările vieții sunt uneori așa de grele că, încât aceste circumstanțe neașteptat zdrobesc o unitate care ar fi putut rezista în condițiile unei iubiri foarte mari, foarte trainice. (Mitropolitul Antonie al Surojului)

(Cum să întemeiem o familie ortodoxă, Editura Sophia, București, 2011, p.162)