divortul rapid - 2011-02-19 12:32:18

Întreabă preotul

divortul rapid - 2011-02-19 12:32:18

liliana
întreabă:
Legea prevede posibilitatea ca o casatorie sa se desfaca simplificat, printr-un formular la notariat, de acordul comun al sotilor. Notarul respectiv, care se face garant al acestui act nu raspunde in fata lui Dumnezeu pentru interventia sa? In ce fel purtam responsabilitatea pentru nestiinta, ignoranta indusa tinerilor de duhul acestei lumi,cand Dumnezeu ne pune in fata unei astfel de probleme? Unde este marturisirea crestinului care stie ca se face o nelegiuire si inchide ochii pentru ca asa e legea, chiar daca ea contravine legii lui Dumnezeu?
pr Constantin Sturzu a răspuns:
19 Februarie 2011
Din păcate, această lege încurajează divorțul, lucru pe care Biserica nu are cum să-l aprecieze. Faptul că, înainte, era mult mai complicat să desfaci o căsătorie (din punct de vedere civil) era de natură să-i pună puțin pe gânduri pe cei care manifestau o astfel de intenție, știind prin ce urmează a trece. Pe de altă parte, faptul că procedura cerea mult timp (cu proces, cu termene etc.) le dădea celor (sau celui/celei) în cauză un timp de reflecție. Unii se răzgândeau pentru că își dădeau seama că lucrurile se pot îndrepta, că totul a fost o ispită. Acum, până să realizeze bine ce fac, divorțul se pronunță. Și e mult mai greu să refaci o căsnicie după un divorț pronunțat. Biserica nu a fost de acord cu această înlesnire a divorțului, după cum nu este de acord cu multe dintre legile care s-ar dori implementate în România. Din păcate, uneori acest lucru nu contează sau nu e de ajuns. E nevoie de o mai mare implicare a credincioșilor care să uzeze de dreptul la opinie și să se pronunțe, prin mijloace legale, împotriva unor proiecte de legi care contravin învățăturii creștine. (Pr. Constantin Sturzu)

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!