Poveștile se spun iarna la foc, când ai luat distanță de evenimente, când nu te mai afli sub presiune în „focul” organizării. Atunci se deapănă amintirile, se analizează ce-a mers bine, ce-a mers rău, se povestesc întâmplările haioase sau inedite. Copiii și tinerii ce au participat la tabere, povestesc și ei, părinților, fraților, verișorilor și prietenilor, în primele zile de școală colegilor….

Până la iarnă când vom povesti mai pe larg, vreau să le spun celor curioși să afle câte ceva despre taberele din sate, că este frumos să fii voluntar dar este și greu. Este greu pentru că este o responsabilitate mare să te ocupi de acești copii pentru 3-4 zile dar și pentru că au adesea acces la „prea multă realitate”, la prea multă suferință. Voluntarii se întâlnesc și cu „povești” triste de viață. Fiecare tabără este un altceva, este o întâlnire cu un univers nou, cu oameni noi, cu situații de teren diferite, cu alți copii și tineri. Fiecare întâlnire cu aceștia rămâne însă, peste toate, o minune.  

Fii satului se așteaptă la început, în prima zi să fie tratați ca la școală, cu autoritate, să stea în bănci ca la clasă, sau în rând, să fie cuminți, să respecte reguli stricte. Au surpriza însă, să vadă că sunt tratați de la egal la egal. Și, sunt surprinși și ei să constate că respectă regulile fără să li se impună. Capătă încredere în voluntari pentru că văd că aceștia îi iubesc și-i consideră frați. Constatăm că mulți dintre copii nu vor să continue școala. Unii vor să facă școală atât cât să poată lua carnetul de șofer, și apoi….via Italia. Unii copii sunt descurajați să mai învețe la școală chiar de către proprii părinții. Sunt comunități în care nu au la cine să se raporteze, nu au modele de la care să se inspire, să prindă curaj pentru a se educa, a se forma, a lupta să reușească în viață. Cine să-i motiveze și să-i susțină ca să se dezvolte? Activitățile din tabără îi încurajează pe unii să continue să învețe.

Tabăra este un prilej de a se cunoaște între ei, dar și de a fi cunoscuți de preot. Preotului din parohie i se oferă prilejul de a-i vedea pe copiii și tinerii din sat și altfel, în alt context, de a descoperi printre tinerii și copiii din parohie oameni foarte talentați. Are răgazul de a-i cunoaște și de a-i înțelege mai bine. Și este bine așa, pentru că pot cunoaște mai profund condițiile lor de viață, luptele lor, aspirațiile lor înainte de a răspunde așteptărilor și nevoilor lor. Tinerii au nevoie de un dialog personal. Nu-i ajută prea mult să audă că se vorbește la general. Dacă sunt ascultați, au ocazia să-și exprime sentimentele, emoțiile pe care acasă nu reușesc să le mărturisească. Mulți părinți nu au timp să-i asculte. Este o „artă a moșitului” cu fiecare tânăr. Trebuie să se găsească sensul fiecăruia, să descoperim împreună cu el sensul lui, darurile pe care Dumnezeu le-a sădit în el, posibilitățile pe care le are.  Cu puțină determinare și înțelepciune preotul poate să transmită copiilor pe perioada taberei, valori, convingeri și învățăminte cât nu reușește într-un an întreg. În cadrul taberelor copiii învață ușor să cânte tropare, se spovedesc mai deschis, primesc răspunsuri la întrebările lor într-un cadru informal. Se simt liberi. Mediul este diferit de cel de la școală, pe care o asociază cu obligativitatea, cu restricțiile.

Tabăra este o școală de viață și pentru voluntari. Câștigă o experiență pe care apoi o pot folosi și o pot împărtăși și altora. Unii dintre tinerii din sate care participă primul an la tabără, devin voluntari în al doilea an. Cu participarea lor mulți preoți își organizează taberele de vară fără a mai avea nevoie de ajutor de la Centrul eparhial. Cele 48 de tabere organizate cu implicarea ATOR Iași acoperă aproximativ 5% din parohiile eparhiei dar știm că mai sunt încă 100 de parohii de la noi care au organizat tabere vara aceasta cu resurse proprii. Lucrul acesta ne bucură mult pentru că deviza noastră a celor din ATOR Iași este „împreună pentru tineri”.

Activitățile noastre, chiar dacă nu par, au ca scop și să-i învețe pe copii și disciplina. Sesiunile de lucru și toate activitățile încep și se încheie după un program bine stabilit. Este surprinzător să vedem copii care obișnuit se trezesc în vacanță la ora 9.00, dar în tabără îi întâlnim la 7.30 la rugăciunea de dimineață la biserică.

Pe alocuri, tabăra din sate mai rupe prejudecățile între școală, biserică și primărie și naște parteneriate. Activitățile, mai ales Jocurile olimpice și Vânătoarea de comori aduc aproape și-i implică și pe săteni iar focul de tabără îi face prieteni pe toți cei ce sunt prezenți.

Toate acestea la un loc contribuie la a-i integra pe tineri în viața comunității, în societate. Și uite așa, tinerii învață că Biserica este bucurie și, este un spațiu al libertății curate. Și să știți că tinerii și copiii au simțul falsului; pot diferenția ceea ce este adevărat de ce este fals și fără valoare.

Ilinca, un voluntar de la Iași ne relata un dialog avut cu o prietenă de-a ei.

- Ilinca, eu vin la  tabăra asta pentru tine, pentru că ți-am promis, dar gata, nu mai vin niciodată după asta. Să ne fie clar.

Dialogul continuă la finalul celei de-a doua zile după ce prietena „scorțoasă” și sceptică a luat parte la toate activitățile organizate.

- Ilinca, tu mai coordonezi și alte tabere?

- Da, de ce? Mai am de dus încă 4 tabere. De ce întrebi?

- M-am mai gândit…am vorbit și cu mama. Vreau să vin în toate taberele.

Ilinca a rămas fără cuvinte.

Oana povestește și ea cum o fetiță de 10-11 ani i-a spus în timpul taberei:

- Doamna.

- Da Ștefana. Vrei să-mi spui ceva?

- Da.

- Spune Ștefana.

- Doamna, când o să fiu mare, vreau să fiu ca tine.

Cam atât deocamdată. Restul, la iarnă, la gura sobei. Acum mergem la treabă. Ne așteaptă tabăra de la Țuțora și părintele Cernovalic.

 (Andrei Chirvase, vicepreședinte ATOR Iași)