Îmi aduc aminte de o doamnă pe care o stimam foarte mult, fiindcă mă ajutase de multe ori atunci când veneau la mine oameni cu probleme mari; era o femeie deosebită, foarte evlavioasă și jertfitoare. O dată, nu știam cum să-l ajut pe un tânăr care avea probleme cu drogurile; doamna respectivă s-a oferit să-l ia la ea acasă pentru șase luni, până ce a depășit starea critică și a putut să se integreze din nou în societate. Slavă Domnului, până acum totul a mers foarte bine cu acel tânăr. Este căsătorit și are trei copii. Aveam, așadar, mare respect și admirație pentru această doamnă. Într-o zi, a venit la mine și mi-a spus:

‒ Nu știu ce se întâmplă, dar mă rog și sufletul nu-mi este împăcat. Îmi cercetez cugetul și nu văd unde am greșit. Spuneți-mi ce să fac.

Nu știam ce să-i răspund; eu aveam numai admirație pentru dânsa. În acel moment Dumnezeu m-a ajutat, dându-mi un cuvânt pentru ea. I-am zis:

‒ Nu ajunge să ne cercetăm pe noi înșine, bizuindu-ne doar pe propria noastră judecată, și să nu descoperim în noi nici o vină. Trebuie să ne cercetăm starea în lumina poruncilor lui Hristos, ca să vedem cum vrea El să fim cu adevărat. Așa că strigați către El: „Doamne, de cele ascunse ale mele curățește-mă!”. Rugați-vă astfel și Domnul vă va descoperi unde v-ați poticnit. 

‒ Bine, a încuviințat ea.

Peste trei zile a venit din nou și mi-a spus:

‒ Acum știu. Dumnezeu mi-a arătat unde am greșit! și mi-a mărturisit care era greșeala.

Bineînțeles că citisem versetul respectiv în psalmi (Psalmi 18, 13), dar nu-l folosisem niciodată, nici măcar nu mă gândisem vreodată la el. Dar Dumnezeu mi l-a descoperit tocmai în clipa aceea, ca să-l pot spune doamnei respective.

(Arhimandritul Zaharia Zaharou, Adu-ți aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieții duhovnicești în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iași, 2015, pp. 345-346)