Doamne, toate le știi, fă cu mine precum voiești!
Rugăciunea pune în mișcare lucrările dumnezeiești; dar cea mai bună rugăciune este aceasta: „Doamne! Toate le știi, fă cu mine precum voiești!”.
Fiecare om, și popoarele, și Biserica, plutesc pe marea acestei vieți, prin puterile firești și suprafirești care sunt puse în ele, după rânduielile lăsate de Dumnezeu. Domnul se odihnește, chiar dacă Îl înconjoară întâmplări ce se perindă una după alta; dar nu începe să lucreze în chip vădit decât atunci când apare o amenințare de neînlăturat, care poate să abată cursul întâmplărilor împotriva planurilor Sale dumnezeiești.
El este pretutindeni, păzește toate, toate le încălzește cu adierea iubirii Sale, însă de făptuit, le lasă pe făpturile Sale să făptuiască, cu puterile date de El, potrivit legilor și rânduielilor pe care El le-a lăsat și le păzește pretutindeni.
Nu făptuiește El toate, chiar dacă toate de la El sunt și fără El nimic nu se întâmplă. Totdeauna e gata să lucreze El Însuși, atunci când nemărginita Sa înțelepciune și dreptate găsește că e de trebuință.
Rugăciunea pune în mișcare lucrările dumnezeiești; dar cea mai bună rugăciune este aceasta: „Doamne! Toate le știi, fă cu mine precum voiești!”.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 153-154)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro