Doar iertând, Îl putem cunoaște pe Dumnezeu
Dacă noi vom face experienţa iertării, adică a fi iertați de Dumnezeu şi de semenii noştri, şi de a ierta, la rândul nostru, pe alţii, Îl vom cunoaşte pe Dumnezeu, care S-a pogorât la noi pentru a ne ridica din mlaştina păcatului.
Din experienţa sfinţiei voastre, ce sfat puteţi da tinerilor pentru a merge mai departe pe calea lui Dumnezeu?
Pentru mine, cel mai important este darul pe care mi l-a dat Dumnezeu ca preot şi slujitor al Său în Biserică, lucru care este cu adevărat o experienţă duhovnicească extraordinară, o experienţă a iertării. Dacă noi vom face experienţa iertării, adică a fi iertați de Dumnezeu şi de semenii noştri, şi de a ierta, la rândul nostru, pe alţii, Îl vom cunoaşte pe Dumnezeu, care S-a pogorât la noi pentru a ne ridica din mlaştina păcatului.
Pentru mine este experienţa cea mai importantă, iar o astfel de revelaţie n-o putem găsi în altă parte, ci doar în Biserica lui Hristos. Acesta este un lucru specific creştinismului. Experienţa iertării trebuie s-o ducem mai departe în lume, căci ea nu este una de tip psihologic, ci e o taină, o experienţă harismatică, luminată de harul lui Dumnezeu.
(Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, Tineretul ortodox și societatea modernă, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 38-39)
Pe cât de mult aleargă omul să-i ajute pe ceilalți, tot atât prisosește harul lui Hristos în el
Prin smerenie, sufletul se eliberează de griji
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro