Care sunt cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos?

Documentar

Care sunt cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos?

Teologia creştină, luând în calcul cele patru referate evanghelice, a stabilit faptul că cei 12 Apostoli sunt ucenicii cei mai apropiaţi ai lui Hristos. Ei L-au cunoscut personal pe Hristos, cât a trăit pe pământ. Au fost de faţă la Răstignirea şi Învierea Lui. Au crezut în El, că este Fiul lui Dumnezeu; i-au urmat învăţătura cu multă dragoste şi râvnă.

Ziua liturgică de 30 iunie continuă marea sărbătoare a „stâlpilor Bisericii”, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cel puţin din secolul la V-lea, sărbătoarea celor doi apostoli este completată de prăznuirea la un loc a celor 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos.

Evangheliile Sfinţilor Luca şi Marcu amintesc faptul că Mântuitorul a ales cei 12 apostoli, care mai apoi I-au fost alături în activitatea Sa publică, vreme de trei ani şi jumătate. Cu puţin înainte de a se Înălța la Cer, Mântuitorul le-a lăsat misiunea de a fi apostoli: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28:18-20).

Pe lângă cei 12 Apostoli, întâlnim în Evanghelii cu numele de Apostoli şi pe Sfântul Luca, Sfântul Marcu şi Sfântul Apostol Pavel. Numărând, astfel, numărul celor 12 este depăşit. În acest sens, sunt necesare câteva lămuriri legate de cei 12 Apostoli.

Teologia creştină, luând în calcul cele patru referate evanghelice, a stabilit faptul că cei 12 Apostoli sunt ucenicii cei mai apropiaţi ai lui Hristos. Ei L-au cunoscut personal pe Hristos, cât a trăit pe pământ. Au fost de faţă la Răstignirea şi Învierea Lui. Au crezut în El, că este Fiul lui Dumnezeu; i-au urmat învăţătura cu multă dragoste şi râvnă.

Conform Sinaxarului, listă confirmată şi de către teologia academică, cei 12 Apostoli sunt următorii: Petru (Simon), Andrei, Toma, Ioan Teologul, Iacob (fiul lui Zevedeu), Iacob (fiul lui Alfeu), Simon Zilotul, Iuda Tadeul (sau fratele lui Iacob), Bartolomeu, Filip, Matei şi Matia – cel care a luat  locul lui Iuda Iscarioteanul.