Învierea Mănăstirii Miclăușeni

Documentar

Învierea Mănăstirii Miclăușeni

    • Învierea Mănăstirii Miclăușeni
      Învierea Mănăstirii Miclăușeni

      Învierea Mănăstirii Miclăușeni

După căderea regimului comunist, s-a pus problema reînființării Mănăstirii Miclăușeni. La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în baza actului de donație 1919 din 21 aprilie 1947, autentificat la Tribunalul Roman, și cu acceptarea Ministerului Cultelor, în anul 1990 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînființarea Mănăstirii Miclăușeni.

Întrucât în Complexul Miclăușeni funcționa Căminul-Școală pentru copii cu handicap mintal, nu a fost posibilă retrocedarea imediată a acestui complex. Procesul a avut loc treptat, în decurs de 10 ani, începând cu anul 1992 și încheindu-se cu anul 2001, când copiii au fost transferați în spații moderne din alte centre.

Primele maici se stabilesc la Miclăușeni în anul 1992, venind aici de la Mănăstirea Dobrovăț, stareță fiind numită maica Hristina Lupescu. Ele au locuit la început în casa parohială din satul Miclăușeni, iar în anul 1993 primesc de la Căminul Școală Miclăușeni terenul din jurul bisericii și imobilul aflat în imediata apropiere a acesteia, fosta „casă a grădinarului”, așa cum e menționată în inventarul din 1947.

Viața de început, cu greutățile ei

Mănăstirea a început să se reorganizeze în condiții foarte grele, însă în scurt timp numărul viețuitoarelor din mănăstire s-a mărit, ajungând la 20. În 1996 a fost numită o nouă stareță, monahia Marina Roșu. Spațiul din „casa grădinarului” a devenit insuficient, maicile fiind nevoite ca în cele cinci camere să locuiască, să mănânce și să-și pregătească hrana.

Povestesc maicile de atunci că erau nevoite să doarmă în paturi suprapuse, ca în armată, iar vesela și tacâmurile erau la început din cele de unică folosință. Când au venit aici nu aveau nici o dotare, totul era degradat, biserica era afumată și pereții erau atât de deteriorați, încât au trecut printr-o perioadă foarte grea până au început să-și creeze condiții minime de existență.

Așadar, spațiul fiind insuficient și impropriu pentru un trai decent, maicile, sub îndrumarea maicii starețe Marina și a preotului slujitor, ieromonahul Pahomie Buruiană, au început construirea unui corp de chilii și a unui paraclis de iarnă pentru rugăciune, clădirea fiind finalizată în anul 1999.

(Mulțumim Părintelui arhimandrit Cleopa Nistor pentru permisiunea de a folosi informații din cartea sa, Miclăușeni: istorie, prezent și perspectivă, Editura Trinitas, Iași, 2007)

Citește despre: