Cinstea de care s-a bucurat Cuvioasa Parascheva în capitala Moldovei a rămas mărturie peste veacuri – în diferite însemnări care au supraviețuit până astăzi. Încă din primul an, la Iași, ziua de 14 octombrie a avut o însemnătate națională. Așa cum am observat din Cronica lui Gheorghachi, în anul 1641, la privegherea Sfintei și la Liturghia oficiată în biserica Trei Ierarhi a participat toată curtea, în frunte cu domnul Vasile Lupu și doamna Tudosca.

Obiceiul inițiat de Vasile Lupu a intrat în conștiința locuitorilor Moldovei, dar și în legile de ceremonial ale curții domnești. Evlavia pentru Sfânta Parascheva a făcut ca ceremonia de 14 octombrie să supraviețuiască și după schimbarea domniilor pământești, cu cele fanariote.

Deși scurte și puse după înavuțire rapidă, domniile fanariote au păstrat fastul cinstirii Cuvioasei. Mai mult, au fost sporite darurile oferite Bisericii în preajma zilei de 14 octombrie.

Primul grec urcat pe tronul Moldovei, Nicolae Mavrocordat, a poruncit în primul an de domnie ca ziua de 14 octombrie 1710 să fie sărbătorită cu fast. Mărturia ne-a lăsat-o peste secole Nicolae Mavropoulos, medicul personal al prințului, locuitor pentru un timp în capitala Moldovei:

„Iară domnul sosit la Iassy a fost primit în biserica Trei Ierarhilor, unde s-a închinat evlavios Sfintei Celei noi, Parascheva de la Târnovo, amintindu-și că strămoșii săi s-au închinat moaștelor în cetatea Țarigradului. Și aflând că pomenirea sfintei se face la 14 octomvrie, a poruncit meșterilor țaringrădeni să făurească pentru acea zi stâlpi de marmură albă, la baldachinul moaștilor, iar racla să fie căptușită cu stofă roșă adusă din Iran, bătută în cuie de argint. Iar la picioarele raclei să fie așternute covoară și mătasuri turcești și candele de aur și argint, care să ardă necontenit din cheltuiala Domnului. Iar la praznicul ei, în 14 octomvrie, poruncita Domnul Nicolae de a se aduna clerul țării și credincioșii, cu mic și cu mare, chiar și de dincolo de hotară, din Russia. În ajunu, la ore două, clopotele bisearicilor răsunau, când egumenii și preoții ridicară racla cu svintele moaști de sub boltă, de o așezară în mijlocul bisearicii, ca să fie sărutată de norodu. Iar la Liturghie, moaștile erau aduse la ușa bisearicii, pe unde iesea Domnu cu alaiu. Iar Domnul Nicolae trecu pe sub moaștele sfintei, atingându-se cu creștetul de cinstitele moaște. Iar la sfârșitu, cântând metrhaneaua, se dădu mâncare norodului în cinstea Sfintei, petrecându-se cu veselie, oamenii în seșul Bahluilui, iară Domnul, mitropolitul și alaiu, în spătărie”.