Mucenicul Mamant – sfântul prieten al fiarelor

Cu porunca lui Dumnezeu, se adunau la Sfântul Mamant, în pustia aceea, fiarele, ca oile la păstor şi ca nişte pricepute îşi plecau urechile lor la cuvintele Sfântului şi i se supuneau. Hrana lui era lapte de animale sălbatice pe care, mulgându-le, făcea brânză de mâncare nu numai pentru el, ci şi pentru săraci.

Aducere aminte a stării primordiale din Gradina Raiului, istoria sfântă a lăsat mărturii despre numeroși sfinți care au știut să îmblânzească și să trăiască împreună cu animale sălbatice. Ne amintim de Sfânta Muceniță Tecla, la ale cărei picioare s-au așezat cuminți leii care aveu misiunea de a o sfâșia. Ne amintim și despre Sfântul Coprie, care a luat de urechi un urs, pentru a-l scoate din grădina de zarzavaturi a mănăstirii. Sfântul Isaac Sirul spune că îmblinzirea animalelor sălbatice este unul dintre semnele prezenței harului divin. Prin curăție, omul se apropie de sfințenia lui Adam de dinainte de căderea lui în păcat, animale recunoscînd acea stare primordială.

O astfel de viață transpusă în lumina harului divin ne-o aduce în fața ochilor și sinaxarul zilei de 2 septembrie. Sfântul Mamant, trăitor în secolul al IV-lea, a gustat din plin din paharul suferinței, încă din fragedă copilărie. Născut în Paflagonia – Asia Mică, a rămas orfan, părinții fiind martirizați în timpul împăratului Aurelian. Din rânduiala lui Dumnezeu, tânărul al cărui nume nu a fost păstrat de către aghiografie a fost adoptat de o femeie creștină, care l-a îngrijit cu responsabilitate. Așa cum mărturisește sinaxarul, pruncul crescând, nu a vorbit până la vârsta de cinci ani: „După aceea, a început a zice către femeia care îi era a doua mamă, acest cuvânt: mama, care în latineşte înseamnă sân sau maică. După acest cuvânt, pruncul s-a numit Mamant. După aceasta, acea mamă a dat pruncul la învăţătura cărţii, întrecând degrabă pe toţi vârstnicii săi, încât toţi se mirau de isteţimea minţii lui”.

Tânăr, în floarea vârstei, Mamant a fost ales de către Dumnezeu să împlinească familia de mucenici. În timpul aceluiași Aurelian, prigoana creștină a ajuns și în părțile orientale ale Imperiului Roman.

Arestat în Paflagonia, Mamant a fost adus în fața împăratului, pe care l-a înfruntat cu tărie – deși avea doar 15 ani: „Stând Mamant înaintea împăratului şi nu s-a ruşinat, care, deşi era tinerel, avea inimă netemătoare şi înţelegerea bărbatului desăvârşit. Căci puterea lui Dumnezeu a ştiut şi pe cel mic şi tânăr David a-l arăta nebiruit de Goliat, şi din gura pruncilor a-şi aduce laudă, şi pe copilul cel mic de ani a-l înţelepţi, ca mai mult decât bătrânii să înţeleagă. Pe toate acestea puteai să le vezi la tânărul copil Mamant. Nu l-au biruit pe el cuvintele împăratului celui fărădelege, nu l-au amăgit darurile, nu l-au înfricoşat muncile pe care le-a primit cu osârdie, mai bine decât darurile cele mari. Deci, mâniindu-se chinuitorul, îndată a poruncit să-l întindă la pământ şi să-l bată fără cruţare. Dar, fiind bătut trupul lui cel frumos, el răbda ca şi cum nu simţea niciun fel de durere”.

Văzând împăratul Aurelian că nimic nu dovedește prin chinuirea tânărului, a hotărât ca Mamant să fie aruncat în mare. Din rânduială divină, tânărul a scăpat din legături, refugiindu-se într-un munte din apropierea orașului Cezareea. A început o viață nouă, o viață petrecută în compania animalelor sălbatice: „Cu porunca lui Dumnezeu, se adunau la Sfântul Mamant, în pustia aceea, fiarele, ca oile la păstor şi ca nişte pricepute îşi plecau urechile lor la cuvintele Sfântului şi i se supuneau. Hrana lui era lapte de animale sălbatice pe care, mulgându-le, făcea brânză de mâncare nu numai pentru el, ci şi pentru săraci”. Vestea vieții sale minunate a făcut ca Sfântul Mamant să fie pârât autorităților romane. În scurt timp, soldații au fost trimiși să îl aresteze: „Căutând ei pe sfântul în pustie, el se pogora singur din munte şi, întâmpinându-i, i-a întrebat: Pe cine căutaţi? Iar ei, socotind că este păstor şi îşi paşte oile în muntele acela, îi spuseră: Căutăm pe Mamant, care petrece undeva în pustia aceasta. Oare nu ştii unde este? Deci au mers ostaşii în locuinţa lui, iar el le-a pus înainte să mănânce brânză. Mâncând ei, iată, veniră, după obiceiul lor, cerboaicele şi caprele sălbatice cu lapte, să fie mulse. Iar el a muls lapte şi a pus înaintea ostaşilor să bea, apoi s-a întors la rugăciune. Şi începură a veni mai multe fiare pe care, văzându-le ostaşii, se temură şi, lăsând hrana, au fugit. Mamant le-a poruncit să nu se teamă, apoi le-a spus că el este cel căutat. Iar ei îi ziseră: De voieşti să mergi la dregătorul, vino cu noi; iar de nu, dă-ne voie să mergem singuri, că noi nu îndrăznim să te ducem. Însă ne rugăm ţie să nu ne vatăme fiarele. Iar el, mângâindu-i, le-a poruncit să meargă, zicându-le: Mergeţi voi înainte, iar eu voi merge singur, în urma voastră. Ducându-se ostaşii, aşteptau venirea lui la porţile cetăţii, căci credeau în cuvintele unui bărbat ca acela şi nu puteau nici a gândi ceva nedrept împotriva lui. Mamant, luând cu sine un leu, a mers după dânşii în cetate şi, intrând el, leul a rămas afară, iar ostaşii, luând pe Mamant, l-au pus înaintea judecătorului”.

După multe chinuri, Mucenicul lui Hristos Mamant a fost ucis cu pietre, luând cununa muceniciei. Sfintele lui moaşte au fost îngropate de către credincioşi în biserica din Cezareea Capadociei, loc în care până astăzi curg râuri de minuni, spre slava lui Dumnezeu.

De la același autor

Ultimele din categorie