Sfânta Irina – Împărăteasa icoanelor

Sfânta Irina rămâne model de curaj și tărie. Într-o lume condusă de bărbați, sfânta a avut curajul să repună în Biserici icoanele. De aceea, peste veacuri, a rămas drept „Sfânta Irina – Împărăteasa icoanelor”.

Liturghia și icoana sunt cele două mari coordonate ale creștinismului răsăritean, prin amândouă Însuși Mântuitorul Iisus Hristos devenind prezență reală în mijlocul comunității euharistice. Pentru teologia ortodoxă, temeiul icoanei este realitatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu: „Şi Cuvântul trup S-a făcut”(Ioan 1, 14). Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană din Sfânta Treime, este reprezentat – pentru că El nu este doar Dumnezeu adevărat, ci și om adevărat, care a luat trup omenesc „pentru noi și a noastră mântuire”, așa cum spunem în Simbolul de Credință. O credință mărturisită de aproape două milenii, dar care nu a fost lipsită de împotriviri, erezii și discuții care au înfierbântat un întreg imperiu. Secolele VIII și IX sunt amintite în conștiința creștinismului, cel puțin pentru partea răsăriteană, ca fiind periada disputei iconoclaste.

Timp de aproape două secole, Sfinți, teologi, ierarhi, monahi, oameni simpli au apărat iubitele lor icoane, concluzia și hotărârea lor definitivă luându-se la Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea, din anul 787.

Alături de efortul sinodalilor de a restabili învățătura corectă, ortodoxă, cu privire la teologia icoanei, contextul politic a adus în scenă numele unei împărătese care și-a legat viața de cinstirea lui Dumnezeu, prin intermediul icoanelor. Prăznuită de către Biserică în ziua de 7 august, Sfânta Împărăteasă Irina a fost soția împăratului bizantin Leon al IV-lea Khazarul, unul dintre cei mai aprigi persecutori ai cultului sfintelor icoane. La moartea împăratului, Irina a devenit regentă în numele fiului ei, viitorul împărat Constantin al VI-lea. Una dintre primele decizii luate de către noua împărăteasă a fost readucerea icoanelor în biserici, în casele și viața creștinilor.

Marele merit al împărătesei Irina a fost convocarea Sinodului al VII-lea ecumenic, întrunit la Niceea, în Asia Mică, acolo unde s-au adunat 350 de episcopi ortodocși din toată lumea creștină. În cadru oficial, cu garantarea Împărătesei Irina, lupta împotriva icoanelor a fost condamnată ca fiind  erezie, fiind restabilit cultul sfintelor icoane: „Noi păstrăm neschimbate toate predaniile Bisericii, scrise sau nescrise. Între ele se află și zugrăvirea icoanelor, în acord cu relatarea propovăduirii evanghelice, în vederea întăririi credinței în întruparea adevărată și nu închipuită a lui Dumnezeu Cuvântul (…) hotărâm cu toată grija și acrivia: împreună cu imaginea cinstitei și de viață făcătoarei cruci, în sfintele biserici ale lui Dumnezeu să se pună și: cinstitele și sfintele icoane, pictate sau lucrate în mozaic, sau făcute din materii potrivite, pe sfintele vase și veșminte, pe ziduri și scânduri, în case și pe drumuri; icoana Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, ale cinstiților îngeri și ale tuturor sfinților și drepților bărbați”.

Pe baza acestei realități istorice, Biserica a hotărât cinstirea Împărătesei Irina ca sfântă, trecându-o în sinaxarul său. Sfânta Irina rămâne model de curaj și tărie. Într-o lume condusă de bărbați, sfânta a avut curajul să repună în Biserici icoanele. De aceea, peste veacuri, a rămas drept „Sfânta Irina – Împărăteasa icoanelor”.

De la același autor

Ultimele din categorie