„Domnul celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har”
„Domnul celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Pilde 3, 34). Să-ţi aduci aminte de aceste cuvinte, mai ales când mergi la spovedanie.
„Domnul celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Pilde 3, 34). Să-ţi aduci aminte de aceste cuvinte, mai ales când mergi la spovedanie. Trufia este lucrul care leagă cel mai strâns limba ca să nu spună: sunt păcătos. Smereşte-te deci înaintea Domnului, nu te cruţa, nu te teme de faţa omului. Descoperă-ţi ruşinea, ca să te speli; arată-ţi rănile, ca să te curăţești; povesteşte toate nedreptăţile tale, ca să te îndreptezi. Cu cât vei fi mai lipsit de milă faţă de tine însuţi, cu atât mai milostiv va fi faţă de tine Domnul şi vei pleca plin de dulcele simţământ că eşti miluit. Acesta este harul Domnului nostru Iisus Hristos, dat de El celor ce se smeresc prin mărturisirea nefăţarnică a păcatelor pe care le au.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 19)
În biserică, glasul dumnezeiesc ajunge la inimile noastre
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro