Ce să fac dacă sunt păcătos şi câteodată cad în deznădejde pentru mulţimea păcatelor?

Dragă, mulţimea păcatelor nu trebuie să fie un prilej de deznădejde, ci trebuie să căutăm pocăinţa şi s-o facem cu nădejde şi cu fața spre viitor şi cu încredinţarea că Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut, că Domnul Hristos nu refuză pe nimeni – cum a zis către mine părintele Neaga când m-am dus eu la Teologie: „Mă bucur, mă bucur că Hristos nu refuză pe nimeni”. Nu numai că nu refuză, dar chiar îi cheamă pe toţi.

Poate ştiţi cuvântul din Sfânta Evanghelie de la Marcu, spus de oameni din mulţime către Bartimeu, care striga: „Iisuse, fiul lui David, miluieşte-mă!” (Marcu 10, 47); oamenii din mulţime i-au spus: „Ai încredere, scoală-te, te cheamă”. Cuvântul acesta să nu-l pierdem niciodată din vedere, oricât de păcătoşi am fi; numai să nu stăruim în păcat, să ne silim să părăsim păcatul, pentru că pocăinţa este părăsirea păcatului, şi atunci sigur Dumnezeu ne primeşte – aşa cum tatăl fiului risipitor l-a primit, fără să-l studieze, fără să-l investigheze, fără să-l cerceteze; l-a primit pentru că s-a întors la el. (Arhimandrit Teofil Părăian)

(Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantină, București, p. 86)