Atunci când omul, care prin firea lui e iubitor de viață, își simte pierzarea aproape, știind că singur nu se poate mântui, se simte îndemnat să-L caute pe Mântuitorul. Atunci când Îl află și simte puterea mântuirii ce vine de la Dânsul, se apucă de El cu tărie și nu vrea să se desprindă de Dânsul, de-ar fi și omorât pentru asta.

Întâmplări de acest fel nu numai că sunt închipuite cu mintea, ci sunt și trăite în fapt în viața duhovnicească a creștinului. După aceea, atât credința lui, cât si unirea cu Hristos devin din ce în ce mai puternice, ca viața sau ca moartea. Un om aflat în această stare, strigă fără fățărnicie: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere din limba rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 35)