Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemenea este Împărăția Cerurilor omului care a semănat sămânță bună în țarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină printre grâu și s-a dus. Iar dacă a crescut paiul și a făcut rod, atunci s-a arătat și neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu oare sămânță bună în țarina ta? De unde, dar, are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaș a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voiești, deci, să ne ducem și s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeți odată cu ea și grâul. Lăsați să crească împreună, și grâul și neghina, până la seceriș, iar la vremea secerișului voi zice secerătorilor: Pliviți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunați-l în hambarul meu. (Matei 13, 24-30) (Marți în săptămâna a șasea după Rusalii)

O temă preferată a Domnului Iisus, în pildele Sale, e referința la relația agricultorului cu pământul și roadele acestuia. Nu e întâmplător că Iisus își alege o astfel de temă, mai ales pe când propovăduia în Galileea, unde ogoarele erau mult mai fertile decât în sud, în Iudeea și o mare parte a populației își câștiga existența din agricultură.

Pe lângă pilda semănătorului care, aruncând semințele pe ogor, are o recoltă diferită în funcție de calitatea diferită a solului, Mântuitorul mai aduce în atenția ascultătorilor încă o istorioară despre semănător, plină și ea de înțeles. Aici nu se mai ține cont de calitatea terenului și nici de cantitatea producției rezultate. Pare-se că pe lângă stăpânul pământului semănat apare un vrăjmaș. Acela, pe ascuns, ca să strice nu cantitatea, ci calitatea, seamănă neghină în holdă. Între timp, în ultimii ani cercetătorii au descoperit cât de benefic e uleiul de neghină pentru anumite afecțiuni ale corpului. Însă cu siguranță, atunci când neghina e împrăștiată prin toată holda și nu există o mașină de secerat și treierat grâul, ca astăzi, ci seceratul e manual, ca și toate procesele până la obținerea pâinii, totul e mult mai anevoios. Cu boabele mici de neghină în grâu, care nu pot fi îndepărtate prin vânturare și strică desigur calitatea grâului, care la măcinat nu mai dă făina albă, bună pentru pâine, de bună seamă că e o mare pacoste să ai un asemenea vecin care să te păgubească în acest stil poznaș. Neghina se vede în holdă, însă nu prea devreme, ci tocmai când grâul dă în spic. Pilda se încheie cu ucenicii care cer stăpânului să se ducă să plivească grâul de neghină, dar stăpânul refuză pentru că aceasta ar însemna să se calce în picioare o cantitate importantă de spice, lucru care va duce la o pagubă chiar mai mare. Așa că plivitul e amânat până înainte de secerat, când peste tot ogorul bobul e maturat în spic și cei care culeg mai întâi neghina nu strică prea mult din producție.

Ca și în parabola semănătorului, atunci când rămân doar cu Domnul, ucenicii Îi cer explicații. Acestea vor fi date în Evanghelia din joia acestei săptămâni. Desigur, stăpânul e și de această dată Dumnezeu, iar terenul e lumea, în timp ce semințele sunt persoanele umane. Vrăjmașul e satana care „seamănă” la modul figurat neghina, adică strică pe unii oameni, însă nu doar într-un loc anume de pe pământ, ci peste tot. Păcătoșii sunt împrăștiați prin orașe, prin sate, prin toate țările. Nu există o regiune condamnată ca tărâm al păcatului, nu există un neam exclusiv al răutății. Dar Domnul nu pedepsește pe cei răi în timpul procesului de creștere a lumii. Nu trimite pe îngerii Săi să pedepsească pe cei răi, nu trimite la cules neghina, pentru că s-ar putea să se provoace dureri mai mari. Oamenii în lume fiind amestecați, buni și răi, e imposibil să se stârpească răutatea. Au existat dictatori sau sisteme politice totalitare care au înțeles că e bine să anihileze o anumită categorie de oameni pentru un anume păcat sau pentru o răutate atribuită ca universală, mai degrabă ireală decât reală și e binecunoscut tuturor la ce crime de nedescris s-a ajuns, în numele purității.

Acum mai mult ca oricând lumea e ațâțată să repete greșelile trecutului bântuit de războaie și dezastre umanitare nemaivăzute, tocmai catalogând, împărțind neamuri și seminții în buni și răi, salvabili sau condambabili, de categoria întâi sau a doua. Dar judecata dumnezeiască e alta. Bunul Dumnezeu poruncește slujitorilor Săi, care nu sunt numai îngerii, ci noi toți care ne numim creștini, poruncește tuturor să aibă răbdare. Culesul roadelor e la coacere, la plinirea vremii. Atunci se va alege răutatea deoparte, aidoma neghinei plivite din holdele de grâu. Nu ne este dat nouă să facem ordine în ogorul lui Dumnezeu după placul nostru, ci Hristos îndeamnă să ascultăm de Stăpân. Iar dacă Stăpânul îngăduie răul, nu suntem noi mai în măsură în a condamna, a tranșa la modul absolut. Grâul cel bun însă, adică oamenii sfinți, se adună în hambarul lui Dumnezeu, Care niciodată nu confundă neghina cu grâul și știe mai bine decât oricare altul care e adevărata valoare a fiecăruia.